Turcan: Avem datorii de zeci de milioane de euro către firme de producţie de film din străinătate
Raluca Turcan a participat luni la deschiderea conferinţei „Drepturile creatorilor în domeniul audiovizual”, organizată de Ministerul Culturii, Oficiul de Film şi Investiţii Culturale şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în parteneriat cu Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, scrie Agerpres.
„Programul cash rebate este o schemă de sprijin financiar pentru ca mari investiţii cinematografice să se deruleze în România, valorificând potenţialul românesc natural sau profesional. Este o schemă de sprijin pe care toate ţările din Europa, cu excepţia Belarusului, o au şi care a existat şi în România însă nu a fost aplicată niciodată. Iar consecinţa a fost că mari firme de producţie din străinătate au venit să filmeze în România. Statul român nu şi-a respectat angajamentele, au dat statul român în judecată, au câştigat în instanţă, avem de plătit datorii şi companii mari care se simt atrase de potenţialul uriaş al României sunt în expectativă, dacă să vină să filmeze în România. Datoriile sunt de ordinul zecilor de milioane de euro”, a declarat Turcan, după deschiderea evenimentului.
Potrivit acesteia, în România schema de cash rebate „există pe hârtie din anul 2018”.
Raluca Turcan consideră că aceste datorii nu sunt însă greu de plătit, repornirea programului cash rebate putând aduce în România, în 2024, investiţii de peste 300 de milioane de euro.
„Avem buget, există angajament la nivelul Guvernului de a respecta aceste angajamente şi să ne recăpătăm încrederea în statul român, ceea ce pentru mine este vital. Obligaţia şi datoria mea, ca ministru al Culturii, este să plătim datoriile, să finalizăm proiectele depuse şi să respectăm angajamentul statului şi, de asemenea, să dăm drumul unui nou apel de proiecte, care, aşa cum se prefigurează, poate să aducă investiţii de peste 300 de milioane de euro chiar în acest an. Am făcut deja cred că două plăţi, suntem în evaluare cu dosarele, practic se merge în paralel: plată – datorii restante, dosare depuse – restante şi schemă nouă de sprijin, astfel încât să putem aduce din nou investitori în România”, a precizat Raluca Turcan.
În cadrul conferinţei, Raluca Turcan a anunţat că proiectul legii cinematografiei urmează să fie pus „în curând în transparenţă”.
„Tot pe partea de cinematografie există şi CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei n.r.) cu partea de legislaţie aferentă, pe care încercăm să o modificăm, astfel încât componenta de CNC să rămână prioritară pentru sprijinirea proiectelor tinerilor cineaşti, promovării acestor proiecte şi asigurării unui balans între coproducţii mari, investiţii mari în cinematografie şi debut cinematografic. Ştiu că au fost dezbateri coordonate de colega mea secretar de stat Diana Baciuna, vom pune în curând în transparenţă acest proiect pe Legea cinematografiei şi o să vă rog, de asemenea, cu aplecare şi deschidere, să ne furnizaţi toată expertiza dumneavoastră de oameni care, până la urmă, implementaţi un cadru legal pe care noi îl creăm”, a mai spus Raluca Turcan.
La eveniment, desfăşurat în Aula Ministerului Culturii, participă, alături de managerul Oficiului de Film şi Investiţii Culturale, Ana Mirea, directorul general al ORDA, Andrei Ijac, directorul general UPFAR-ARGOA, Viorel Chesaru, specialişti din industria filmului: producători, actori, regizori, scenarişti. Conferinţa îşi propune să aducă în atenţia publică câteva teme de importanţă în domeniu, organizate în cadrul unor paneluri de discuţii: proprietate intelectuală în educaţie; bazele drepturilor de autor şi drepturilor conexe ale titularilor de drepturi din domeniul filmului şi al producţiilor audiovizuale; finanţarea producţiei de film prin programul de cash rebate, cumularea surselor de finanţare din mai multe state europene.