Turcan, despre recompensele date de Fisc: O idee periculoasă, se va inventa o nouă Securitate

Economica.net
17 09. 2012
anaf_31243300_34786300

Turcan spune că „ideile acestea năstruşnice ale Guvernului legate de recompense fiscale pentru cei care-şi toarnă vecinii la Fisc sunt stupide şi periculoase”.

„E vorba, practic, de o gândire de tip securist, care urmăreşte să transforme românii în turnători la ANAF. Practic, se inventează o nouă Securitate. Înainte de revoluţie, aveam turnătoria politică, acum Guvernul Ponta doreşte să inventeze turnătoria fiscală. Dacă vrea să stopeze evaziunea fiscală, Guvernul USL trebuie să intervină pe câteva domenii foarte clare: comerţul cu produse petroliere, cu alcool, cu tutun, comerţul cu cereale. Astea sunt priorităţile care credem că sunt importante acum pentru România”, afirmă Turcan, citată de RFI.

Românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care va studia legislaţia „denunţătorului” din Suedia.

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Murighiol, că a vorbit cu secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Liviu Voinea, solicitându-i să se gândească de multe ori înainte de a veni cu un proiect de genul celui avansat, privind recompensarea informaţiilor date la Fisc.

Secretarul de stat, Liviu Voinea, arătase anterior că în Suedia populaţia este stimulată fiscal să dea informaţii despre averea vecinilor, a cunoştinţelor sau operaţiunile unor companii. „Acolo oamenii primesc la poştă scrisori în care sunt informaţi că au plătit un impozit X, dar li se tramite şi dacă unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazează pe faptul că oamenii ştiu cel mai bine situaţia vecinilor şi pentru cei care transmit informaţii corecte despre aceştia se aplică scutiri sau li se dă o recompensă şi mai plătesc doar diferenţa”, a precizat Liviu Voinea