Turcan: Guvernul a adoptat proiectul privind măsurile de protecție pentru consumatorul vulnerabil de energie. 427.591 de persoane vor beneficia de măsură

Ministrul Muncii Raluca Turcan a anunțat astăzi că Guvernul a adoptat proiectul de lege care reglementează măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. De această măsură vor beneficia, potrivit ministrului, 427.591 de români, în creștere cu 95% față de câți sunt în prezent.
Ion Dobreanu - joi, 25 mart. 2021, 20:23
Turcan: Guvernul a adoptat proiectul privind măsurile de protecție pentru consumatorul vulnerabil de energie. 427.591 de persoane vor beneficia de măsură

„Prevederile propuse în proiect extind atât formele de sprijin acordate de stat, nivelul de venituri până la care se acordă dreptul, cât numărul de beneficiari cărora se adresează. Astfel, vor fi 427.591 de beneficiari ai formelor de sprijin propuse prin proiect, față de 218 698 câți sunt în prezent – o creștere cu 95%”, a scris Turcan pe Facebook.

În acest proiect de lege sunt prevăzute noi reglementări în ceea ce ajutorul pentru încălzirea locuinței în timpul perioadei reci. Astfel se stimulează tipul de ajutoare pe care le primesc persoanele vulnerabile, printre acestea încălzirea locuinței cu energie termică, încălzirea cu gaze naturale, cu energie electrică, cu combustibili lichizi sau solizi.

Citiți și: Turcan: Vom modifica legea astfel încât agențiile de recrutare să fie obligate să asigure transportul muncitorilor români în străinătate (economica.net)

„Principalele măsuri de protecție socială adoptate sunt ajutorul pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece și suplimentul pentru energie acordat lunar, pe tot parcursul anului. Sunt incluse noi prevederi în ceea ce privește ajutorul pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece:

Se reglementează tipul de ajutoare: pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, pentru încălzirea cu gaze naturale, cu energie electrică și cu combustibili solizi sau lichizi;

Se stabilește limita maximă a veniturilor până la care o persoană sau o familie poate beneficia de ajutoare pentru încălzire, respectiv de 810 lei/persoană în cazul familiilor și de 1.445 lei în cazul persoanei singure, adică o creștere a nivelurilor de venituri de la 800 lei la 810 lei, iar pentru persoana singură de la 1.082 lei la 1.445 lei;

Cuantumul ajutoarelor se stabilește prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Compensarea procentuală este de 100% pentru beneficiarii cu cele mai mici venituri și de minimum 10% pentru cei ale căror venituri se află la limita maximă”, a scris Turcan.

Suplimentul pentru energie acordat pe tot parcursul anului este o măsură nou-introdusă și este diferențiat în funcție de sursa de energie, respectiv:

– 30 lei pentru consumul de energie electrică;
– 10 lei pentru consumul de gaze naturale;
– 10 lei pentru consumul de energie termică;
– 20 lei pentru consumul de combustibili solizi și petrolieri;
– Majorarea cuantumului suplimentului la 50 de lei, în cazul în care unica sursă este energia electrică.

„De asemenea, a fost reglementată posibilitatea acordării suplimentului, cumulat, pentru sursele de energie utilizate și cea de decontare a suplimentului pentru energie la furnizor. Actul normativ mai prevede că plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne pentru beneficiarii ajutorului social se va prelua din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și nu va mai fi în sarcina directă a autorității administrației publice locale” a precizat Raluca Turcan.

Citiți și: Ministerul Muncii propune ca pentru calculul salariilor bugetarilor să se facă raportarea la suma de 2.300 de lei (economica.net)

Banii pentru ajutorul pentru încălzirea locuinței vor fi asigurați din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar plata se efectuează de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile județene, direct la furnizori în cazul energiei termice, gazelor naturale și energie electrică, iar în cazul ajutorului pentru lemne, cărbuni, combustibili petrolieri la beneficiari, prin intermediul primăriilor.

Legea va intra în vigoare la 1 septembrie 2022. Prin hotărâre a Guvernului, până la aceeași dată, vor fi aprobate normele metodologice, astfel încât instituțiile implicate să poată asigura logistica necesară aplicării.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...