Ţurcanu (ANSVSA): Porcii crescuţi în gospodării vor putea fi vânduţi la abatoare

Crescătorii individuali de porci vor putea să îşi vândă animalele pe piaţa liberă sau să îi abatorizeze, a declarat, sâmbătă, la Botoşani, preşedintele Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ţurcanu.
Economica.net - S, 20 oct. 2012, 14:53
Ţurcanu (ANSVSA): Porcii crescuţi în gospodării vor putea fi vânduţi la abatoare

Preşedintele ANSVSA a emis un ordin în acest sens, care va da posibilitatea populaţiei să îşi valorifice animalele.

”Din păcate, de şase ani încoace, a fost interdicţia de a mişca porcii dintr-o gospodărie în alta sau de a-i putea tăia în abatoare. Cu destule presiuni, noi am reuşit să scoatem acest ordin, iar de săptămâna viitoare gospodarii noştri vor putea să îşi valorifice porcii în unităţile de abatorizare”, a afirmat Ţurcanu.

Mihai Ţurcanu a participat, sâmbătă, la deschiderea celei de-a treia ediţii a Târgului Agro Zoo, organizată la Popăuţi.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut în luna aprilie cu 0,9%
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut în luna aprilie cu 0,9%
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna aprilie cu 0,9% până la nivelul de 49,1 miliarde lei (9,9 miliarde euro), iar intrările nete......
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 ...
Zelenski anunţă că o delegaţie ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuţii cu Rusia
Zelenski anunţă că o delegaţie ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuţii cu Rusia
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că o delegaţie ucraineană, condusă de ministrul Apărării, Rustem ...
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din 2025
Piața smartphone-urilor rămâne competitivă în 2025, de la modele de top care combină tehnologie de ultimă generație, ...