Turcia a dezvăluit ruta noului canal între Marea Neagră şi Marea Marmara

Guvernul turc a dezvăluit, luni, ruta noului canal navigabil care ar urma să facă legătura între Marea Neagră şi Marea Marmara paralel cu strâmtoarea Bosfor, un proiect ambiţios cu o lungime de 45 de kilometri care ar urma să rivalizeze cu alte proiecte similare precum canalul Panama sau canalul Suez, transmite AFP.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 12:06
Turcia a dezvăluit ruta noului canal între Marea Neagră şi Marea Marmara

Acest proiect, anunţat prima dată în 2011 când preşedintele Recep Tayyip Erdogan era permier, este de departe cel mai complex proiect avut în vedere pentru oraşul Istanbul. Autorităţile susţin că acest canal navigabil va reduce presiunile asupra strâmtorii Bosfor care împarte în două Istanbulul şi este una din cele mai aglomerate linii de navigaţie din lume.

Sursa: Wikipedia

Ministrul turc al Transporturilor, Ahmet Arslan, a precizat că lungimea totală a canalului a fost extinsă cu doi kilometri până la 45 de kilometri. Canalul ar urma să înceapă în districtul Kucukcekmece de lângă Marea Marmara, unde există deja un lac interior, se va îndrepta spre rezervorul Sazlidere după care se va termina la Marea Neagră, la nord de localitatea Durusu.

‘Coridorul Kucukcekmece-Sazlidere-Durusu a fost ales drept cea mai bună rută pentru canalul Istanbul’, a declarat Ahmet Arslan. Potrivit acestuia lucările de construcţie ar urma să înceapă în acest an dar nu a oferit detalii legate de date estimată de finalizare sau costul şi modalitatea de finanţare a proiectului.

Cu o adâncime de 25 de metri şi o lăţime de 400 de metri, noul canal ar urma să fie integrat cu noi porturi şi centre logistice urmând a include şi trei tuneluri subterane pentru autovehicule. De asemenea, noul canal ar urma să treacă pe lângă viitorul aeroport internaţional din Istanabul, care potrivit autorităţilor ar urma să fie cel mai mare aeroport din lume.

Autorităţile turce susţin că noul canal ar urma să fie tranzitat de 160 de nave pe zi, oferind o alternativă pentru traficul navelor, în special tancurilor petroliere, care în prezent trebuie să aştepte înaintea de a putea tranzita prin strâmtoarea Bosfor. ‘Obiectivul este reducerea riscurilor care pot apărea de pe urma navelor care trec prin Bosfor transportând materiale periculoase. Un alt obiectiv este să creştem atractivitatea Istanbului ca metropolă globală’, a spus Ahmet Arslan.

Istanbulul are cinci puncte de trecere care fac legătură între Europa şi Asia, trei poduri peste Bosfor şi două tuneluri subterane.

Preşedintele Erdogan şi-a anunţat intenţia de a construi o ‘Nouă Turcie’, cu infrastructură modernă, până în anul 2023, când se aniversează 100 de ani de la fondarea statului modern turc de către Mustafa Kemal Ataturk.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul pe care vrea să-l deschidă la......
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să aducă modificări importante în modul de raportare fiscală ...
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Grupul Geely Holding din China a anunțat duminică că își propune să vândă peste 5 milioane de vehicule anual până ...
Criză politică în Canada – Premierul Trudeau ar putea demisiona în această săptămână
Criză politică în Canada – Premierul Trudeau ar putea demisiona în această săptămână
Afundat într-o gravă criză politică, premierul canadian Justin Trudeau şi-ar putea anunţa demisia în această săptămână, ...