Turcia a redeschis Parcul Gezi din Istanbul, care s-a aflat în centrul protestelor anti-Erdogan

Turcia a redeschis Parcul Gezi aflat în centrul demonstraţiilor de luna trecută împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, iar liderii protestatarilor au făcut apel la un marş în acest loc pentru luni seară, în semn de ostilitate faţă de guvernatorul oraşului, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 08 iul. 2013, 13:09
Turcia a redeschis Parcul Gezi din Istanbul, care s-a aflat în centrul protestelor anti-Erdogan

Guvernatorul Istanbului, Huseyin Avni Mutlu, a anunţat această redeschidere la trei săptămâni după ce forţele de ordine i-au înlăturat pe protestatari din Parcul Gezi după două săptămâni de proteste, deseori violente, împotriva planurilor de dezvoltare a zonei.

Protestele s-au transformat rapid în demonstraţii naţionale împotriva lui Erdogan, care s-a aflat sub tirul acuzaţiilor după un deceniu de conducere tot mai autoritară. Revolta s-a stins la sfârşitul lui iunie, însă poliţia a folosit sâmbătă gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe protestatarii care încercau să demonstreze în Piaţa Taksim şi în parcul din apropiere.

„În urma vizitei de astăzi, am văzut că toată munca noastră a fost finalizată”, a declarat Mutlu jurnaliştilor, în parc, care a fost aranjat cu noi copaci, plante şi gazon după evacuarea protestatarilor la 15 iunie.

Organizaţia Solidaritatea Taksim, care combină grupuri politice şi nonguvernamentale ce se s-au opus construcţiei unor cazărmi de tip otoman în parc, a făcut apel la susţinătorii său pentru o nouă reuniune în acest loc, programată pentru luni seară.

Mutlu a avertizat asupra unor demonstraţii. „Nu vom permite niciodată blocarea parcurilor, transformarea lor în zone pentru demonstraţii, împiedicarea copiilor, bătrânilor şi populaţiei în general să folosească aceste zone şi transformarea acestui fapt într-o problemă se securitate”, a spus el.

Patru oameni au murit şi 7.500 au fost răniţi în represiunea din ultima lună, potrivit Asociaţiei Medicale din Turcia.

Săptămâna trecută s-a dovedit că o instanţă din Turcia a anulat proiectul de dezvoltarea a Pieţii Taksim, inclusiv construcţia respectivelor cazărmi, deşi autorităţile statului pot face apel împotriva sentinţei.

Decizia a reprezentat o victorie pentru coaliţia împotriva proiectului şi o lovitură pentru Erdogan, care s-a ţinut ferm pe poziţii împotriva protestelor şi revoltelor, despre care a spus că au fost alimentate de terorişti şi prădători.

Erdogan a declarat că va aştepta ca procesul judiciar să se încheie pentru a lua o decizie în privinţa planurilor legate de Piaţa Taksim, unul din cele câteva mari proiecte din Istanbul, printre care se mai numără un mare aeroport, o moschee importantă şi un canal pentru a uşura traficul peste Bosfor.

Chiar şi în cazul în care principala instanţă administrativă a ţării va decide în favoarea proiectului de dezvoltare, Erdogan a promis că va organiza un referendum în Istanbul privind planul guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România