Turcia a şocat pieţele financiare, joi, cu o reducere a dobânzii cheie în pofida inflaţiei de aproape 80%
În urma informaţiei, lira turcească a scăzut cu 0,9% faţă de dolar, fiind tranzacţionată la peste 18,1 unităţi pentru un dolar, aproape de un minim record, scrie News.ro.
Dobânda de politică monetară, care a fost de 14% în ultimele şapte luni, a fost redusă la 13%, în totală contradicţie cu ceea ce fac alte bănci centrale din întreaga lume, scrie News.ro.
”O altă mişcare idioată. O nebunie a CBRT, cu inflaţia de 80%, care accelerează în continuare, care reduce dobânzile cu 1 punct procentual, la doar 13%, contrar aşteptărilor”, a comentat pe Twitter Timothy Ash, analist senior pentru pieţe emergente la BlueBay Asset Management, referindu-se la banca centrală a Turciei prin acronimul său.
”O măsură ridicolă. Evident că au bani în buzunare din Rusia şi din Golf şi cred că pot reduce dobânzile şi pot stabiliza lira, a mai spus analistul.
Guvernul Turciei a făcut o serie de deschideri diplomatice către mai multe state din Golf, bogate în petrol, reparând legăturile tensionate anterior pentru a atrage investiţiile atât de necesare şi a rămas deschis cu entuziasm afacerilor şi comerţului rusesc, în pofida sancţiunilor occidentale şi a invaziei Rusiei în Ucraina, scrie News.ro.
Analiştii nu se aşteptau la nicio modificare a dobânzii cheie, aşa că reducerea acesteia de către banca centrală turcă a luat pieţele prin surprindere.
Principalul indice bursier BIST şi-a redus câştigurile, coborând cu 0,8% după decizie, dar a revenit ulterior în teritoriu pozitiv, cu o creştere de 0,2%, potrivit datelor Reuters.
Preţurile de consum au crescut în iulie cu 79,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani, pe fondul preţurilor mai mari ale alimentelor şi energiei şi a politicii monetare neortodoxe impuse de preşedintele Recep Tayyip Erdogan,
În urmă cu cinci ani, lira era tranzacţionată la 3,5 unităţi pentru un dolar, iar raportul este în prezent de 18 la 1, scrie News.ro.
Lira turcească s-a devalorizat în acest an cu 26% faţă de dolar, şi cu 80% în ultimii cinci ani.
Erdogan a instruit banca centrală a ţării, despre care analiştii spun că nu are independenţă faţă de el, să reducă constant dobânzile împrumuturilor în 2020 şi 2021, chiar dacă inflaţia a continuat să accelereze, scrie News.ro.
Şefii băncilor centrale care şi-au exprimat opoziţia au fost concediaţi; Până în primăvara anului 2021, banca centrală a Turciei a avut patru guvernatori diferiţi în doi ani.