Turcia aduce primele sale gaze din Marea Neagră la țărm în câteva zile. Rezervele ar fi uriașe: 710 miliarde de metri cubi, cu o valoare de peste 500 de miliarde de dolari
Gazele naturale descoperite de Turcia în Marea Neagră valorează peste 500 de miliarde de dolari și sunt suficiente pentru a aproviziona cu gaze toate casele din țară timp de 35 de ani, a declarat ministrul Energiei și Resurselor Naturale, Fatih Dönmez, citat de publicația Hurriyet.
Rezervele totale de gaz descoperite în Marea Neagră sunt de 710 miliarde de metri cubi, a pus Dönmez pentru postul de televiziune CNN Türk, adăugând că acesta este unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze găsite vreodată în mare. Dacă se adaugă și consumul industrial, această descoperire de gaze va acoperi necesarul țării pentru 15-20 de ani, potrivit ministrului.
Gazele naturale din zăcământul Sakarya vor ajunge la instalația de procesare a gazelor naturale Filyos în data de 20 aprilie, în cadrul unei o ceremonii la care va participa președintele Recep Tayyip Erdogan, a mai declarat Dönmez. Apoi, gazul va începe să fie pompat în rețeaua națională în următoarele una-două săptămâni. „Gazul va disponibil în luna mai. BOTAS (compania națională care se ocupă de transport și trading n.red.) se va ocupa de distribuirea gazului.”
Ministrul a mai spus că Erdoğan va face un anunț important pe 20 aprilie, dar a refuzat să ofere mai multe detalii.
Costul de producție al gazelor naturale din Marea Neagră va fi mai redus decât importul de gaze, a precizat ministriul, adăugând însă că un cost total al proiectului va fi dezvăluit abia atunci când el va fi finalizat.
Producția zăcământului de gaze va fi de aproximativ 10 milioane de metri cubi pe zi în prima fază, dar va va atinge vârful în doi-trei ani și va urca la 40 de milioane de metri cubi pe zi în 2025, a spus Dönmez. Pentru comparația, producția de gaze totală a României ese de circa 24-25 de milioane de metri cubi pe zi.
Gazele din Marea Neagră substituie importurile de gaze rusești
Turcia importă 99% din gazele naturale pe care le consumă, iar importurile totale ale țării s-au ridicat anul trecut la aproximativ 350 de miliarde de dolari, ponderea produselor energetice în totalul importurilor fiind de 30%, potrivit ministrului.
Turcia semnează acordurile necesare pentru aprovizionarea cu gaze naturale din alte țări, a declarat Dönmez. „Cu producția locală de gaz, vom fi într-o poziție mai bună”, a spus ministrul. El a reamintit că țara primește 30 la sută din gazele naturale din Rusia, menționând că în timpul guvernului lui Turgut Özal, acest procent era de 100 la sută.”În anii 2000, Turcia a adăugat Azerbaidjanul și Iranul pe lista de furnizori de gaze naturale”, a mai spus ministrul.
Câmpul de gaze Sakarya este situat are o suprafață de 7.000 km², în apele foarte adânci din vestul Mării Negre, la aproximativ 175 km de Eregli, Turcia. Turkish Petroleum (TPAO), compania națională de petrol și gaze naturale a Turciei, deține o participație de 100% în acest bloc și dezvoltă câmpul.
TPAO va fora până la 40 de sonde de producție la Sakarya până în 2028, cu zece sonde finalizate până la finalul acestui an, în prima fază de dezvoltare. Cea de-a doua fază va implica dezvoltarea a alte 30 de sonde, cu o producție totală combinată de 40 milioane de metri cubi pe zi, între 2023 și 2028.
De acolo, o conductă de aproximativ 170 km, așezată pe fundul mării la o adâncime de 2.000 m, va ajunge la o instalație de procesare a gazelor naturale pe uscat, în zona industrială Filyos, provincia Zonguldak. BOTAS va transporta apoi gazul către rețeaua națională printr-o conductă terestră de 36 km.
Gazele au fost descoperite în august 2020.
Citește și:
Coincidență sau nu, dar se întâmplă din nou: înainte de decizia istorică a companiilor de a se scoate gazele din Marea Neagră, statul român calculează iarăși taxe noi care au darul să afecteze investiția