Turcia: Avioane şi dragoare de mine, în stare de alertă în Marea Neagră
„Minele detectate vor fi distruse imediat într-o zonă sigură” de către unităţile de operaţiuni speciale ale marinei turce, a declarat Hulusi Akar, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, scrie Agerpres.
Akar a spus că nu poate indica originea celor două mine detectate sâmbătă şi luni şi care ar fi putut proveni din Ucraina, nici numărul celor care plutesc în derivă în Marea Neagră după ce cablurile cu care erau legate s-ar fi rupt.
Una dintre ele a fost detectată şi neutralizată luni în largul Igneada (nord-vest), lângă graniţa turco-bulgară, după dezactivarea unei prime mine sâmbătă la intrarea în Bosfor, la nord de Istanbul.
Ministrul a adăugat că „cooperează cu România şi Bulgaria” pe acest subiect, în timp ce România a indicat luni că a distrus o mină în largul coastei sale în Marea Neagră, aminteşte AFP.
Marina militară turcă a avertizat la 21 martie asupra riscului reprezentat de minele provenite din largul coastei Ucrainei, plutind în derivă probabil din cauza unei furtuni, prin publicarea unui mesaj pe sistemul maritim de alertă NAVTEX.
Minele subacvatice ar trebui să fie echipate cu sisteme care să le facă inofensive dacă nu sunt ancorate, conform Convenţiei de la Haga din 1907.
Dar minele vechi care nu se mai fabrică ar putea să nu aibă astfel de sisteme şi să reprezinte un pericol, potrivit presei turce.
Autorităţile turce nu au precizat dacă minele descoperite erau echipate cu astfel de mecanisme.