Turcia critică Uniunea Europeană pentru tergiversarea „impardonabilă” a negocierilor de aderare
„Începând din 1959 suntem în faţa uşii UE. Negocierile oficiale de aderare au început în 1963. Asemenea întârzieri sunt impardonabile”, a declarat presei, după încheierea unei întrevederi cu omologul ceh, Petr Necas.
„Suntem conştienţi că avem multe de făcut, dar mă gândesc că numeroase ţări din Europa nu îndeplinesc criteriile pe care Turcia le îndeplineşte”, a notat el.
Potrivit lui Erdogan, „Europa va trebui să înţeleagă că aproximativ cinci milioane de cetăţeni turci trăiesc deja pe teritoriul UE”.
„Nu trebuie să se întârzie mai mult, trebuie ca negocierile să se încheie”, a subliniat el.
La rândul său, Necas a reiterat sprijinul Pragăi pentru ambiţiile europene ale Ankarei. Cehia este membru al UE începând din 2004.
„Suntem adepţi convinşi ai unei noi extinderi”, a subliniat şeful Guvernului ceh.
„Am dezaprobat tot timpul stagnarea acestor negocieri”, a mai declarat Necas, liderul partidului eurosceptic de dreapta ODS.
Negocierile dintre Bruxelles şi Ankara tergiversează atât din cauza scepticismului unor ţări europene ca Franţa şi Germania privind o aderare deplină a Turciei, cât şi blocajelor venite din partea turcă.
Turcia refuză să extindă pentru Republica Cipru, aflată sub administraţie ciprioto-greacă şi membră a UE, dreptul de a beneficia de acordurile pentru liberă circulaţie. Refuzul Turciei a îngheţat mai multe capitole de negocieri.
Marţi şi miercuri, Erdogan se va afla în Slovacia, unde se va întâlni cu omologul slovac Robert Fico.