Turcia este cel mai important partener economic al României din afara ţărilor membre UE

Valoarea schimburilor comerciale bilaterale, de aproape 4 miliarde de euro după primele nouă luni din 2013, este garanţia că putem fi optimişti faţă de dezvoltarea relaţiilor economice româno-turce, a declarat, vineri, Sorin Dimitriu, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României în deschiderea forumului de afaceri România-Turcia.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 10:16
Turcia este cel mai important partener economic al României din afara ţărilor membre UE

‘Turcia este partenerul economic numărul unu din afara ţărilor membre ale Uniunii Europene şi pe locul cinci în competiţia mondială. România este de asemenea importantă pentru Turcia şi reprezintă un partener important ocupând locul 12 la export şi locul 15 la import. În anul 2013, Turcia s-a situat pe locul 16 în ceea ce priveşte investiţiile directe în România. În prezent, circa 14.000 de firme cu capital turcesc sunt operative în România, iar estimările sunt de creştere pentru anul 2014’, a precizat Sorin Dimitriu.

În acest context, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti va deschide în cea de a doua jumătate a anului 2014 un birou de reprezentare şi o expoziţie permanentă de produse româneşti în Turcia, la Istanbul. Acest birou va oferi firmelor româneşti posibilitatea de a intra în contact cu cât mai mulţi parteneri din zona balcanică.

‘Firmele turceşti pot avea parteneriate de succes pe proiecte din zona energetică, pe industria agroalimentară, pe turism, cu accent pe turismul balnear. Pe acest segment există o serie de unităţi scoase la privatizare, dar există şi posibilitatea dezvoltării de proiecte greenfield. Industria produselor mecanice precum şi metalurgia sunt de asemenea sectoare în care companiile din Turcia şi România pot coopera cu succes’, a spus Sorin Dimitriu.

CCIR a organizat vineri Forumul de afaceri economic România-Turcia în parteneriat cu asociaţia balcanică a industriaşilor şi oamenilor de afaceri Rumelia – Balkasiad.

‘Succesul oamenilor de afaceri turci este dat în primul rând de faptul că ei nu stau acasă să le vină oportunităţile la picioare, ci caută noi pieţe pentru a investi în locuri prielnice. Avem încredere în viitorul României şi de aceea organizăm şi în Turcia, în oraşele mari, diverse manifestări pentru mediatizarea României ca destinaţie de afaceri dar şi culturală. Putem spune că mediul de afaceri este destul de stabil în România, mai ales în ultimul an. Guvernul nu trebuie să se joace prea mult cu taxarea, cu fiscalitate. În condiţiile actuale putem spune că România este o zonă bună pentru investiţiile turce’, a spus Guver Gungor, secretar general al Asociaţie Oamenilor de Afaceri Turci în România (TIAD).

La forumul economic au participat circa 20 de oameni de afaceri turci, membrii ai Asociaţiei Balcanice a Industriaşilor şi Oamenilor de Afaceri Rumelia.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez (foto), după......
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...