Turcia este mulţumită de reluarea negocierilor de aderare la UE, chiar dacă noua rundă este amânată
În ciuda diviziunilor legate de răspunsul care ar trebui dat guvernului turc în urma reprimării recentelor manifestaţii, statele UE au reuşit totuşi să ajungă la un acord, acceptând deschiderea Capitolului 22 (Politici Regionale), dar noua rundă de discuţii va începe abia după data de 9 octombrie, când Comisia Europeană va prezenta raportul asupra reformelor şi respectării drepturilor omului în Turcia.
‘Capitolul 22 (Politici Regionale) a fost deschis. Problema este rezolvată’, a declarat presei, la Ankar, şeful diplomaţiei turce. ‘O problemă care ar fi putut constitui un obstacol în relaţiile euro-turce a fost depăşită (…) Trenul Turcia-UE va putea astfel să meargă mai departe cu viteza maximă’, a adăugat el.
Însă, întrucât negocierile nu vor începe imediat, aşa cum ar fi dorit Ankara, ministerul condus de Davutoglu a emis un comunicat în care califică decizia UE drept ‘o măsură insuficientă, dar care merge în direcţia cea bună’.
Anterior, Ankara a ameninţat UE cu ‘consecinţe’ dacă acest capitol nu este deschis imediat, criticând mai ales Germania, care s-a opus continuării negocierilor cu Turcia, reacţiile vehemente ale oficialilor turci la adresa Berlinului conducând la tensiuni în relaţiile bilaterale.
Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a declarat, după decizia luată de cele 27 state UE, că Berlinul a purtat tratative cu Ankara pentru a găsi o soluţie acceptabilă. ‘Pe lângă reacţiile de înţeles în faţa protestelor, considerăm că nu putem ignora faptul că avem interese strategice pe termen lung. Trebuie să luăm în calcul acest lucru’, a spus şeful diplomaţiei germane.
Negocierile de aderare cu Ankara, începute în anul 2005, au avansat foarte lent din cauza conflictului dintre Turcia şi Cipru şi a reticenţelor unor state ca Germania sau Franţa de a primi în UE o ţară musulmană cu 76 de milioane de locuitori. Din cele 35 de capitole de negociere, numai unul a fost închis.