Turcia: Forţele de securitate turce au arestat un cecen care avea explozibili în rucsac şi alte 17 persoane

Economica.net
04 04. 2017
turcia_49589676_13497800

Restul celor arestaţi sunt nouă bărbaţi, patru femei şi patru copii care încercau să treacă ilegal graniţa din Siria.

Potrivit Reuters, autorităţile ruse sunt în stare de alertă deoarece există riscul ca rebelii care s-au întors din Siria, unde au luptat alături de Statul Islamic, să comită din nou atacuri care au afectat ţara în urmă cu câţiva ani.

O explozie produsă luni la metroul din Sankt-Petersburg s-a soldat, potrivit unui nou bilanţ, cu 14 morţi şi 45 de răniţi. Atacul a fost comis de un kamikaze cu legături cu islamişti radicali, menţionează agenţia de presă rusă Interfax.

Potrivit unui oficial kârgâz din domeniul securităţii, un cetăţean rus, de origine kârgâză, este suspectat că a provocat deflagraţia violentă produsă luni la ora locală 14:40 (11:40 GMT) într-un tren care circula între două staţii ale unei linii de metrou frecventate din Sankt-Petersburg.

Kârgâzstanul, un stat din Asia Centrală cu populaţie predominant musulmană, este aliat politic apropiat Rusiei şi găzduieşte o bază militară rusă pe teritoriul său.