Turcia: Guvernul anunţă un program de reforme pentru relansarea economiei, afectată de recesiune

Guvernul turc a prezentat miercuri o foaie de parcurs pentru relansarea economiei şi calmarea pieţelor, anunţând măsuri vizând consolidarea sistemului bancar şi combaterea inflaţiei, ajunsă la un nivel record, transmite AFP.
Economica.net - mie, 10 apr. 2019, 12:24
Turcia: Guvernul anunţă un program de reforme pentru relansarea economiei, afectată de recesiune

Având în vedere că până în 2023 nu este prevăzut niciun scrutin electoral, ‘perioada care se deschide va fi cea a reformelor economice structurale’, a declarat influentul ministru de finanţe, Berat Albayrak, ginerele preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Economia turcă traversează prima recesiune din ultimii 10 ani, inflaţia anuală a atins un nivel record, iar şomajul a ajuns la 13,5% în decembrie.

În fruntea măsurilor anunţate de Albayrak se află consolidarea sectorului bancar, fragilizat de deprecierea lirei turceşti, creşterea dobânzilor şi încetinirea economiei.

Potrivit ministrului de finanţe, capitalul băncilor publice va fi consolidat prin intermediul emiterii de obligaţiuni de stat pentru atragerea a 28 miliarde de lire (4,3 miliarde de euro), iar băncile private vor fi ajutate ‘dacă va fi necesar’.

În condiţiile inflaţiei anuale de circa 20%, Albayrak a promis reforme în agricultură pentru combaterea creşterii preţurilor la alimente, care a afectat din plin buzunarele turcilor.

În luna februarie, într-un gest aproape disperat, preşedintele Erdogan le-a cerut primăriilor din Istanbul şi Ankara să deschidă magazine proprii de legume şi fructe, cu preţuri de dumping.

Inflaţia, alimentată în primul rând de prăbuşirea lirei, depreciată cu aproape 30% anul trecut, explică în mare măsură reculul înregistrat de partidul AKP, de guvernământ, în alegerile desfăşurate la 31 martie la Ankara şi Istanbul.

Ministrul Albayrak a promis că ‘disciplina bugetară’ va fi cuvântul de ordine, anunţând şi o reformă a sistemului de pensii, extrem de costisitor.

El a precizat că, pentru a creşte veniturile la buget, va fi întreprinsă o reformă fiscală, cu reducerea impozitului indirect în beneficiul impozitului direct, pe baza principiului unei contribuţii ‘mai juste’ a veniturilor celor mai ridicate.

Ministrul de finanţe a mai afirmat că în lunile următoare vor fi anunţate şi alte planuri de acţiune, inclusiv un ‘master plan’ pentru turism, unde obiectivul este de a atrage 70 de milioane de vizitatori în 2023, faţă de 40 de milioane anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Madrid îi transmite lui Trump că mai bine ar încerca să rezolve conflictele din Ucraina și Gaza, în loc să amenințe Spania pentru că refuză să aloce 5% din PIB pentru apărare
Guvernul de la Madrid îi transmite lui Trump că mai bine ar încerca să rezolve conflictele din Ucraina și Gaza, în ...
Ministrul spaniol al Drepturilor Sociale, Pablo Bustinduy, i-a transmis joi preşedintelui american Donald Trump că, pentru a decide cum îşi gestionează Spania bugetul astfel încât să aloce......
Șeful ANSVSA Alexandru Bociu a propus ambasadorului Algeriei la București elaborarea unui proiect de contract care să eficientizeze exportul de ovine către țara africană
Șeful ANSVSA Alexandru Bociu a propus ambasadorului Algeriei la București elaborarea unui proiect de contract care să ...
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, ...
Dragoș Pîslaru, minstru MIPE: Mai multe segmente din autostrăzile A7 și A8 nu au înnregistrat un progres fizic și nu vor fi terminate până la sfârșitul lui 2026. Construcția va fi finanțată cu alți bani decât cei din PNRR
Dragoș Pîslaru, minstru MIPE: Mai multe segmente din autostrăzile A7 și A8 nu au înnregistrat un progres fizic și nu ...
Segmente din Autostrada Moldovei (A7) şi Autostrada Unirii (A8), finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ...
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, bilanț după un an și apel la acțiune
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, ...
Organizația Ecommerce Europe, care reprezintă interesele companiileor europene care activează pe piața comerțului electronic, ...