Turcia intenţionează să desfiinţeze înaltele curţi militare prin schimbarea Constituţiei

Economica.net
05 08. 2016
4850836948_95ce10f165_b_57839300

Reformele vor avea de asemenea ca scop unificarea tuturor înaltele instanţe din Turcia sub o singură instituţie, a afirmat, într-un interviu pentru Reuters, Ahmet Iyimaya, preşedintele Comisiei Juridice din Parlament. Proiectul nu va include şi măsuri controversate precum introducerea unei preşedinţii executive, a mai spus el.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA, de organizarea puciului, în care au fost ucise circa 240 de persoane. El a iniţiat măsuri de represiune împotriva adepţilor lui Gulen din sistemul judiciar, din armată şi din restul administraţiei pentru presupuse legături cu tentativa de lovitură de stat.

‘Măsurile de curăţare a sistemului judiciar de membrii care şi-au vândut sufletele grupării teroriste guleniste au fost o obligaţie’, a spus Iyimaya. ‘Vom lua măsuri pentru a uni înaltele curţi într-una singură. După aceasta, înalta curte militară şi curtea militară administrativă vor fi de asemenea desfiinţate’, a mai declarat el.

Instanţele militare au jurisdicţie în privinţa inculpării soldaţilor. Înaltele instanţe militare sunt, de fapt, curţi de apel pentru aceste cazuri.

Revizuirea sistemului judiciar vine după modificările fără precedent în structura armatei, care includ închiderea academiilor militare, trecerea armatei sub controlul deplin al Ministerului Apărării şi eliminarea din posturi a peste 3.000 de militari.

Premierul Binali Yildirim a anunţat luna trecută planuri de schimbare a Constituţiei, profitând de ceea ce el a numit terenul comun între partidele politice după tentativa de puci.

‘Cred că schimbările constituţionale pot fi făcute în august, înaintea începerii vacanţei parlamentare’, a precizat Iyimaya.