Turcia intenţionează să ridice o tabără în Siria pentru civilii evacuaţi din Alep
Kaynak a declarat presei, la punctul de trecere a frontierei de la Cilvegozu (Turcia), că nu sunt suficiente adăposturi în provincia siriană Idlib, unde sunt aduse persoanele evacuate, şi că va fi nevoie probabil de facilităţi suplimentare.
Potrivit declaraţiilor vicepremierului turc, un convoi de 20 de autobuze, care poate transporta circa 1.000 de persoane, este folosit pentru acţiunea de evacuare.
Între 30 şi 35 de persoane rănite au fost aduse la un spital situat în apropiere de oraşul Atme, la graniţa Siriei cu Turcia, a mai spus oficialul turc.