Turcia nu va adera la UE în cazul reintroducerii pedepsei cu moartea – Juncker

Preşedintele Comisiei Europene a reafirmat faptul că reintroducerea pedepsei capitale în Turcia, măsură pe care Ankara a declarat sâmbătă că o are în vedere după referendumul din 16 aprilie, va împiedica aderarea acestei ţări la UE, relatează duminică France Presse.
Economica.net - D, 19 mart. 2017, 13:28
Turcia nu va adera la UE în cazul reintroducerii pedepsei cu moartea - Juncker

‘Dacă pedeapsa cu moartea este reintrodusă în Turcia, aceasta va duce la sfârşitul negocierilor’ cu această ţară, a declarat Jean-Claude Juncker, în ediţia de duminică a ziarului german Bild, vorbind de o ‘linie roşie’.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că se aşteaptă ca parlamentul să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea după referendumul din 16 aprilie privind extinderea prerogativelor prezidenţiale. Este pentru prima dată însă când Erdogan cere parlamentului să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea după referendumul din 16 aprilie privind revizuirea Constituţiei care vizează consolidarea puterilor prezidenţiale.

În acelaşi timp, Juncker a declarat că se opune sistării negocierilor privind aderarea Turciei, chiar dacă acestea stagnează de ani de zile. ‘Aceasta este o falsă dezbatere. Nu are niciun sens să vrem să calmăm nervii prin oprirea negocierilor, care oricum nu au loc’, a spus el, adăugând că, în cazul în care aderarea Turciei va eşua, va fi nu din vina europenilor, ci a ‘lipsei de apetit a turcilor de a aplica standardele europene’.

Şeful diplomaţiei germane, social-democratul Sigmar Gabriel, s-a arătat mult mai categoric. ‘Turcia nu a fost niciodată mai departe decât acum de perspectiva aderării la Uniunea Europeană,’, a declarat el pentru ediţia din acest weekend a revistei Der Spiegel, adăugând că a avut ‘mereu îndoieli’. Ministrul a pledat pentru un statut de parteneriat consolidat comparabil cu cel care va fi negociat pentru Marea Britanie după Brexit.

Între altele, preşedintele Comisiei Europene a spus că nu a dat crezare ameninţărlor recente ale Turciei de a lăsa un nou aflux de migranţi în Europa ca urmare a interzicerii reuniunilor electorale pro-Erdogan în unele ţări europene. ‘Turcia nu va denunţa acest acord, chiar dacă Erdogan mi-a spus de mai multe ori că ar vrea să o facă’, a declarat el despre pactul privind migraţia între Ankara şi UE. ‘Turcia nu are niciun interes ca bande de traficanţi şi criminali să preia controlul coastelor sale’, a argumentat Juncker.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că omologul său chinez Xi Jinping a fost de acord să permită exportul de minerale rare și magneții în Statele Unite, o mișcare care ar......
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru accelerarea procesului de eliberare a licenţelor necesare pentru ...
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Președintele și fondatorul Geely, Li Shufu, a declarat sâmbătă că industria auto globală se confruntă cu o gravă ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni de protest în mai multe orașe
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...