Turcia oferă UE credite, ca să depăşească criza
Pe măsură a fost şi discursul său cu ocazia unei conferinţe organizate ulterior ceremoniei. „Turcia bate la uşa Europei de 50 de ani încoace. UE este o uniune politică, una economică, una culturală, dar nu una care să fie un model. Dacă Turcia nu e primită în UE doar pentru că e stat islamic, atunci Europa va pierde. Nu noi, noi creştem pe zi ce trece”, a spus prim-ministrul turc, scrie RFI Romania.
Recep Tayyip Erdogan a subliniat de mai multe ori şi următorul fapt: „Turcia nu e o povară pentru Europa. Turcia vrea să preia din povară! Ne-am achitat aproape toate datoriile către FMI. Astăzi putem oferi UE o linie de credit”.
În discursul său, premierul turc a avut şi tonuri mai dure: „Îndeplinim criteriile de la Maastricht mai bine decât orice stat din zona euro!”.
Erdogan l-a deplâns şi pe fostul cancelar german, Gerhard Schroeder: „Erau vremuri când Turcia era invitată la Consiliul European. Astăzi că avem capitole de negocieri deschise, nu ne mai invită nimeni”.
În 2023, Turcia va aniversa 100 de ani de republică modernă. Astăzi se clasează pe locul al 17-lea în clasamentul mondial al economiilor. Ţelul lui Recep Tayyip Erdogan este ca până atunci să fie în primele zece economii ale lumii. Întrebat de reporteri dacă aceasta este şi ţinta pentru aderarea la UE, Erogan a spus sec: „Cred că oamenii nu vor să aştepte până atunci”.