Turcia pregăteşte „sancţiuni dure” contra Franţei

Legea referitoare la genocid, adoptată de Parlamentul Franţei este, în opinia premierul turc Recep Tayyip Erdogan, un "masacru la adresa libertăţii de opinie". Între timp, Ankara pregăteşte riposte politice la gestul francezilor de a clasifica drept genocid uciderea în masă a armenilor în Imperiul Otoman.
Economica.net - mie, 25 ian. 2012, 19:58

Concret, Turcia nu intenţionează să reacţioneze, deocamdată, în vreun fel. Dar, în funcţie de evoluţii, are pregătite o serie de variante de ripostă. Ar putea expulza corpul diplomatic al Franţei, de exemplu. Sau ar putea interzice accesul navelor militare franceze în porturile turceşti. Ambasada Ankarei la Paris a ameninţat că, în cazul ratificării legii de către preşedintele Nicolas Sarkozy, Franţa nu va mai putea conta pe Turcia nici diplomatic, nici economic, nici militar, nici politic şi nici măcar cultural. Între timp, hackerii turci sunt pregătiţi să dea atacul virtual, ameninţând paginile de internet ale instituţiilor statului francez.

 

Legea adoptată la Paris, le-a declarat Erdogan membrilor partidului său conservator islamist, este „rasistă” şi „discriminatorie”, dar „nulă şi neavenită”. Iniţiativa parlamentarilor francezi prevede pedepsirea tuturor celor vinovaţi de crime în masă. Or, sub incidenţa acestei legi ar intra şi uciderea populaţiei armene din fostul Imperiu Otoman, al cărui moştenitor de drept Turcia se consideră şi chiar este, scrie Deutsche Welle.

 

Onoarea naţională lezată a turcilor a fost etalată cu ostentaţie în perioada din urmă. La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii intereselor statului turc cumpăraseră, în ziarele franceze, pagini întregi pe care aveau să insereze publicitate politică cu mesaje împotriva controversatei legi. Politicienii francezi nu au fost, însă, impresionaţi – şi, de acum, sunt nevoiţi să asiste la reacţiile Ankarei. Giganţi economici francezi, printre care Areva şi Airbus, se tem că ar putea pierde contracte importante. Diplomatic vorbind, Vestul nu ştie dacă mai poate sau nu conta pe Turcia în relaţia tensionată cu Iranul. Ministrul francez de Externe, Alain Juppé, a avut tot timpul obiecţii la adresa legii anti-genocid şi încearcă, acum, să liniştească spiritele, făcând apel la „sang-froid”-ul administraţiei de la Ankara: „Să lăsăm acest val să treacă. A fost evident uşor exagerat. Eu, în orice caz, întind mâna prietenilor turci. Sper că îmi va fi primită”.

 

Misiunea lui Juppé nu este, însă, uşurată de şeful statului, Nicolas Sarkozy, care salută decizia legislatorilor francezi: „Genocidul armenilor este un fapt istoric. Turcia este o ţară mare care ar trebui să îşi accepte istoria”. În opinia lui Recep Tayyip Erdogan, Sarkozy nu se adresează omenirii sau istoriei, ci propriului său electorat. În mai puţin de 100 de zile au loc alegeri prezidenţiale în Franţa, iar 500.000 de cetăţeni de origine armeană cu drept de vot – mulţi descendenţi ai unor familii care au suferit în timpul ocupaţiei otomane – nu sunt chiar de neglijat.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
Un număr de 4.392 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 16,22% comparativ cu perioada similară din 2023, conform......
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, agenţiile de informaţii din Washington avertizează ...
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim considerat acceptabil de OMS
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim ...
Poluarea aerului din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, a atins sâmbătă un record istoric, de peste 80 de ...
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
Statele Unite au anunţat noi desfăşurări militare în Orientul Mijlociu care vor sosi "în lunile următoare" pentru ...