Turcia: Preşedintele Erdogan a convocat oficial alegeri legislative anticipate

Economica.net
24 08. 2015
recep_tayyip_erdogan_89637500

Constatând eşecul negocierilor începute la 9 iulie şi ‘în virtutea puterilor ce îi sunt conferite, preşedintele a decis să convoace noi alegerile parlamentare’, se precizează în textul difuzat la finalul întâlnirii între Erdogan şi preşedintele parlamentului, Ismet Yilmaz.

Comunicatul nu precizează data viitorului scrutin, însă Erdogan a indicat deja că acesta va avea loc pe 1 noiembrie.

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, provenit din mişcarea islamistă) al lui Erdogan se află singur la putere în Turcia din 2002. În urma alegerilor din 7 iunie a pierdut însă majoritatea parlamentară, iar negocierile politice purtate de premierul în exerciţiu Ahmet Davutoglu cu opoziţia nu au dus la niciun rezultat.

Termenul limită al mandatului acordat premierului Davutoglu pentru a forma un nou guvern a expirat duminică, iar preşedintele a insistat că nu va oferi un alt mandat opoziţiei.

Potrivit unor surse din cadrul preşedinţiei de la Ankara, Erdogan îl va primi pe Davutoglu marţi, la ora locală 11.00 (08.00 GMT). Se aşteaptă ca preşedintele să-i ceară premierului formarea unui guvern de coaliţie interimar în perspectiva alegerilor de la 1 noiembrie.