Turcia şi Germania vor ajutorul NATO în lupta împotriva imigraţiei ilegale

Ankara şi Berlinul vor cere în această săptămână, în cadrul unei reuniuni a NATO, ajutorul Alianţei în lupta împotriva traficanţilor de refugiaţi de-a lungul coastelor turceşti pentru a reduce astfel fluxul migratoriu spre Europa, a anunţat luni la Ankara cancelarul german Angela Merkel.
Economica.net - lun, 08 feb. 2016, 15:33
Turcia şi Germania vor ajutorul NATO în lupta împotriva imigraţiei ilegale

‘Vom profita de întâlnirea miniştrilor apărării din NATO pentru a discuta în ce măsură NATO poate ajuta în materie de supraveghere pe mare în vederea susţinerii activităţii Frontex (Agenţia europeană de supraveghere a frontierelor – n.red) şi a pazei de coastă turceşti’, a declarat Angela Merkel, potrivit AFP.

Cancelarul german nu a precizat însă care vor fi propunerile concrete ce vor fi formulate la această reuniune, programată pentru miercuri şi joi la Bruxelles şi în cadrul căreia va fi abordată totodată ‘situaţia generală din Siria’.

Sute de mii de refugiaţi şi imigranţi au traversat în ultimele luni Marea Egee din Turcia către Grecia pentru a ajunge în Europa, cele mai multe din aceste traversări fiind organizate de traficanţi în ambarcaţiuni improvizate.

Luni, cel puţin 35 de imigranţi au pierit în largul coastelor vestice ale Turciei, în două naufragii survenite în timp ce ei încercau să ajungă pe insula elenă Lesbos.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...