Turcia şi Libia ar putea desfăşura activităţi de explorare comune în largul coastelor Ciprului – Erdogan

Economica.net
10 12. 2019
erdogan_00661700

Erdogan a amintit, în interviul difuzat luni, de acordul de cooperare militară şi de securitate semnat la sfârşitul lunii trecute la Tripoli de ţara sa şi Libia, subliniind că acesta permite „extinderea la maximum a teritoriului asupra căruia” au autoritate cele două state.

O astfel de iniţiativă ar irita însă Grecia, care a criticat acordul dintre Libia şi Turcia, apreciind că acesta încalcă „dreptul maritim internaţional şi frontierele maritime ale unor insule greceşti”. Vineri, Grecia a anunţat expulzarea ambasadorului libian la Atena.

Preşedintele turc a menţionat în interviul citat că Turcia urmează să trimită o navă de foraj în Mediterana de est şi şi-ar putea extinde eforturile de explorare din Marea Neagră şi din apele internaţionale.

În largul Ciprului operează deja mai multe nave turceşti care caută petrol şi gaz, subiect de tensiuni între Uniunea Europeană, în care acesta este membru, şi Turcia, care a ocupat nordul insulei. La începutul lui noiembrie, UE a avansat în demersurile vizând impunerea de sancţiuni Turciei pentru astfel de foraje ilegale, adoptând oficial un cadru juridic pentru sancţionarea persoanelor implicate.A