Turcia suspendă recunoaşterea diplomelor de studii superioare obţinute în Bulgaria

Turcia a suspendat recunoaşterea diplomelor universitare obţinute în Bulgaria pentru o perioadă nelimitată, în urma unor suspiciuni de falsificare a notelor la examene şi a diplomelor de studii care ar fi atins dimensiunea unei activităţi infracţionale organizate, relatează site-ul Novinite.com.
Economica.net - mie, 25 iul. 2012, 17:24
Turcia suspendă recunoaşterea diplomelor de studii superioare obţinute în Bulgaria

De asemenea, cetăţenii turci sunt îndemnaţi de către autorităţile din domeniu din ţara lor să se abţină de la a se înscrie la şcoli din ţara vecină. Decizia suspendării a fost adoptată de către Consiliul turc pentru Educaţie Universitară, instituţia însărcinată cu acreditarea diplomelor străine. Studenţii turci din Bulgaria nu vor mai fi „legalizaţi”, nu mai sunt acceptate transferuri de la instituţii de învăţământ superior din Bulgaria la instituţii din Turcia, iar dosarele celor care au solicitat acreditarea vor fi lăsate în aşteptare, avertizează Consiliul într-un mesaj postat pe site.

Potrivit cotidianului bulgar Trud, care citează site-ul „OFFNews”, Turcia a avertizat încă din mai că plănuieşte să adopte aceste măsuri şi a solicitat întâlniri cu oficiali de rang înalt în vederea clarificării problemei. Sursa informaţiilor cu privire la presupusele falsificări pare să fie Ministerul turc de Externe, care ar fi colectat probe, continuă Novinite.com.

O purtătoare de cuvânt a ministrului bulgar al Educaţiei Serghei Ignatov, Evelina Hristova, a declarat că Ministerul bulgar al Educaţiei nu a primit nicio corespondenţă oficială din Turcia cu privire la acest subiect şi a promis că va efectua verificări. Ministerul bulgar de Externe neagă, de asemenea, că ar fi fost notificat cu privire la vreo problemă de acest fel. Hristova a respins informaţii potrivit cărora preşedintele Politehnicii din Varna i-ar fi trimis o scrisoare lui Ignatov, avertizându-l cu privire la decizia Turciei şi cerându-i ajutor, din cauza numărului mare de studenţi turci.

Decizia nu este finală, însă blocarea recunoaşterii studiilor ar putea afecta instituţiile bulgare de învăţământ superior, aflate în plin proces de admitere şi campanii de înscriere. Bulgaria, membră UE, reprezintă o atracţie în domeniul educaţiei pentru tineri din ţări vecine, de la sud. Potrivit unor date neoficiale, în Bulgaria ar studia aproximativ 6.000 de studenţi turci, majoritatea înscrişi la studii tehnice sau medicale. Celălalt vecin sudic al Bulgariei, Grecia, insistă de asemenea că diplomele bulgare sunt lipsite de valoare, deoarece examenele şi diplomele pot fi „cumpărate”.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...