În pofida „scuzelor” prezentate de către Guvern victimelor unor brutalităţi comise de poliţişti zilele trecute, mii de manifestanţi au invadat, în noaptea de marţi spre miercuri, Piaţa Taksim din Istanbul, unde au scandat sloganuri prin care cer plecarea premierului de la putere. Câteva mii de persoane s-au reunit marţi seara şi la Ankara.
Confederaţiei Sindicatelor din Sectorul Public (KEKS), care a îndemnat marţi la o grevă de două zile în semn de solidaritate cu manifestanţii, urma să i se alăture, miercuri, Confederaţia Sindicală a Muncitorilor Revoluţionari (DISK), care revendică aproximativ 420.000 de membri.
Poliţia a utilizat în noaptea de marţi spre miercuri tunuri cu apă, într-o încercare de a dispersa sute de manifestanţi antiguvernamentali, potrivit presei locale.
Contestatarii au încercat să se îndrepte spre sediul biroului premierului Recep Tayyip Erdogan în cele două oraşe.
Confruntări au avut loc şi oraşul Hatay (sud-est), la frontiera cu Siria, unde un tânăr în vârstă de 22 de ani a decedat marţi, după ce a fost rănit în cursul manifestaţiilor. Potrivit postului privat de televiziune NTV, doi poliţişti şi trei manifestanţi au fost răniţi, miercuri, la Hatay.
Cel puţin 25 de persoane au fost reţinute miercuri dimineaţa la Izmir (vest), pentru răspândire pe reţeaua de socializarea Twitter de „informaţii mincinoase şi defăimătoare”, potrivit agenţiei Anatolia. Ali Engin, un oficial local din cadrul principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), a declarat pentru Anatolia că suspecţii au fost arestaţi pentru că au „îndemnat oamenii să manifesteze”.
Marţi, după altă noapte de violenţe marcate de moartea unui al doilea contestatar, vicepremierul Bülent Arinç a încercat să calmeze situaţia calificând ca „legitime” revendicările ecologiste aflate la originea tulburărilor şi cerându-le celor nemulţumiţi să stea acasă.
Spre deosebire de tonul ferm al şefului Guvernului, aflat într-un turneu în Magreb până joi, Arinç a avut un discurs mai conciliant.
După o reuniune cu preşedintele Abdullah Gül, mai întâi el a prezentat scuze numeroşilor răniţi civili, dar nu şi „celor care au provocat pagube pe străzi şi au încercat să împiedice libertăţile oamenilor”.
În plan politic, Arinç a oferit asigurări că Guvernul respectă „diferitele moduri de viaţă” ale turcilor.
De la începutul mişcării de contestare, vineri, manifestanţii îl acuză pe Erdogan de derive autoritariste şi că vrea să „islamizeze” Turcia laică.
„Nu avem dreptul sau luxul să ignorăm poporul, democraţiile nu pot să existe fără opoziţie”, a subliniat Arinç, promiţând că Guvernul a „învăţat lecţia” acestor evenimente.
Acest discurs este rupt de intransigenţa afişată de Erdogan care, sigur de importanţa sa politică, a respins criticile, invitându-şi criticii să se exprime în alegerile locale din 2014. „La întoarcerea mea din această vizită, problemele vor fi reglate”, a declarat el luni, la Rabat.
Scuzele vicepremierului au fost salutate de Statele Unite, care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de utilizarea „excesivă” a forţei. „Salutăm eforturile preşedintelui Gül şi ale altora de a calma lucrurile”, a declarat Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.
– „Sunt încolţiţi”
„Dacă dau înapoi, dacă schimbă ceva în Turcia, conservatismul şi tot ceea ce au făcut, atunci poate că mulţimea se va întoarce acasă”, a declarat pentru AFP Didem Kul. „Dar nu ne putem întoarce acasă fără probe”, a adăugat această studentă în vârstă de 24 de ani, care „ocupă” Piaţa Taksim.
„Aceste scuze sunt pentru a limita pagubele şi pentru că sunt încolţiţi”, a subliniat Baki Cinar, o purtătoare de cuvânt KESK.
După moartea, duminică, a unui bărbat lovit de o maşină în timpul unei manifestaţii la Istanbul, un al doilea contestatar, în vârstă de 22 de ani, a fost ucis luni seara la o reuniune la Hatay (sud-est) cu „mai multe focuri de armă trase de o persoană neidentificată”, a declarat guvernatorul oraşului Celalettin Lekesiz.
Primul raport de autopsie, dat publicităţii de către procuror, a respins circumstanţele morţii tânărului, dând asigurări că nu au fost găsite urme de gloanţe.
Confruntări violente au opus, în noaptea de luni spre marţi, poliţişti şi manifestanţi la Istanbul, Ankara şi Izmir, soldate cu numeroşi răniţi.
În afară de cele două persoane decedate duminică şi luni, violenţele din ultimele patru zile s-au soldat cu peste 1.500 de răniţi la Istanbul şi cel puţin 700 la Ankara, potrivit unor organizaţii de apărarea drepturilor omului şi sindicate ale medicilor.
Aceste date nu au fost confirmate de către autorităţi. Un purtător de cuvânt al Guvernului a evaluat marţi la 64 de manifestanţi şi 244 de poliţişti numărul răniţilor.
Brutalitatea reprimării, evocată pe larg pe reţele de socializare turce, a suscitat numeroase critici în ţări occidentale.
O purtătoare de cuvânt al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului Navy Pillay a îndemnat Turcia să efectueze o anchetă „rapidă, completă, independentă şi imparţială” asupra „poliţiştilor care ar fi încălcat legea şi normele internaţionale în domeniul drepturilor omului”.