Turcia trage un semnal de alarmă în legătură cu un posibil conflict mondial şi-şi afirmă interesul pentru BRICS
În declaraţii făcute pentru canalul Haberturk TV, şeful diplomaţiei turce s-a referit la recentele sale vizite în China şi Rusia, unde a spus că a observat o sciziune globală în creştere care ar putea duce la o escaladare a conflictelor belicoase actuale, scrie Agerpres.
În interviul acordat luni seara, el a avertizat cu privire la un posibil al Treilea Război Mondial. „Cred că lumea trebuie să ia în serios acest scenariu, această ameninţare”, a subliniat el.
„China, Rusia, Coreea şi Iranul trec de la statutul de simpli parteneri de dialog la o solidaritate şi un parteneriat mai structurale. Acesta este, desigur, un efect generalizat cauzat de războiul (în Ucraina)”, a subliniat şeful diplomaţiei turce.
Un alt aspect evidenţiat de acesta este potenţialul de distrugere în creştere al armelor utilizate în conflictul declanşat de invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, notează EFE.
În acest context, ministrul turc a reamintit că Kremlinul a ameninţat chiar că ar putea recurge la bombe nucleare.
„Atât timp cât războiul continuă, acest risc va persista. Nu există scăpare, întrucât ambele părţi vor fi forţate să folosească arme mai sofisticate şi mai diferite, precum şi metode care schimbă regula jocului pentru a-şi provoca mai mult rău una alteia”, a spus Fidan.
” Totul este în joc şi, prin urmare, odată ce ‘proxy’ vor intra în joc, există posibilitatea ca această scânteie să se răspândească şi în alte zone”, a declarat ministrul, referindu-se la ţările care sprijină diferitele părţi în conflicte.
Pe de altă parte, şeful diplomaţiei turce a confirmat că ţara sa este în negocieri cu asociaţia creată de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, cunoscută sub numele de „BRICS”, considerând că aceasta are potenţialul de a genera beneficii semnificative dacă ar fi instituţionalizată după un model asemănător Uniunii Europene.
Discuţiile Turciei cu BRICS „sunt în proces de evoluţie”, a indicat el.
Subliniind faptul că China şi Rusia sunt deja principalii doi parteneri comerciali ai Turciei, ministrul a declarat că această apropiere nu reprezintă o schimbare în politica externă a Turciei, ţară membră NATO care aspiră să adere la UE.
Comparând-o cu G7, format din cele şapte mari puteri economice occidentale, Fidan a subliniat că platforma BRICS, din care mai fac parte Egiptul, Iranul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Etiopia nu are, pentru moment, „un cadru structural fundamental”.