Turcia va reduce impozitul pe profit în unele sectoare strategice

Economica.net
24 07. 2017
turkey_flag_waving_60567300

Încă nu s-a stabilit forma finală, deoarece Ministerul de Finanţe din Turcia evaluează sectoarele unde ar putea fi redus impozitul pe profit şi nivelul reducerilor, a declarat Naci Agbal pentru Reuters.

Datele publicate recent de Institutul de statistică TUIK arată că PIB-ul Turciei a înregistrat o creştere de 5% în primul trimestru din 2017 comparativ cu perioada similară a anului trecut, peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 3,8%.

Comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, economia Turciei a înregistrat o creştere de 1,4%, un avans de trei ori mai mare decât cel înregistrat de zona euro în perioada ianuarie-martie 2017.

Cifrele oficiale arată că această creştere puternică din primele trei luni ale anului s-a datorat în principal exporturilor, care au înregistrat o majorare de 10,6% în ritm anual.

„Acesta pare a fi, cel puţin parţial, rezultatul deprecierii lirei, care a susţinut competitivitatea bunurilor exportate’, a apreciat William Jackson, economist la Capital Economics.

În cursul ultimelor 12 luni, lira turcă s-a depreciat cu peste 20% în raport cu dolarul, chiar dacă în ultimele săptămâni a început să recupereze o parte din pierderi.