Turcia vrea un centru financiar de tipul Wall Street la Istanbul

Turcia vrea să construiască la Istanbul un centru financiar internaţional de tipul Wall Street, pe malul Mării Marmara, într-o investiţie de 2,6 miliarde de dolari, astfel încât oraşul să îşi asume rolul istoric de centrul comercial global, relatează Bloomberg.
Economica.net - lun, 17 sept. 2012, 16:23
Turcia vrea un centru financiar de tipul Wall Street la Istanbul

Proiectul este îndrăzneţ, ca multe dintre ideile premierului Recep Tayyip Erdogan, precum cel de a începe negocierile oficiale pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Erdogan vede Turcia ca o putere economică şi politică în Orientul Mijlociu şi sud-estul Europei.

IFC-Istanbul, cum este cunoscut proiectul centrului financiar, va fi concretizarea din oţel, sticlă şi beton a viziunii lui Erdogan, a declarat Kubilay Cinemre, care a demisionat în 2010 din funcţia de director general al biroului din Istanbul al Merrill Lynch, pentru a înfiinţa propria companie de management de fonduri, Fokus Yatirim Holding.

Odată ce IFC va deveni operaţional, „Istanbulul îşi va asuma rolul istoric de cnetru comercial mondial”, a declarat recent ministrul Mediului şi Urbanizării, Erdogan Bayraktar.

Într-o anumită măsură, Istanbulul, situat în Asia şi Europa, cu 13 milioane de locuitori, este deja un astfel de centru, având în vedere că industria financiară s-a dezvoltat odată cu economia, a 16-a ca mărime în lume.

În acest an au deschis birouri sau au cumpărat firme turceşti în Istanbul Mizuho Financial Group şi Mitsubishi din Japonia, Sberbank din Rusia şi Burgan Bank din Kuwait, alăturându-se unor superputeri financiare precum Citigroup şi HSBC.

Cu un Produs Intern Brut de 770 miliarde de dolari, economia turcă a avansat cu 8,5% anul trecut, al treilea ritm din G20, după China şi Argentina.

În primul trimestru, creştere economiei Turciei a fost de 3,2%.

În prezent, centrul industriei financiare a Turciei se află în cartierele Levent şi Maslak, care domină malul european al strâmtorii Bosfor.

Activele băncilor înregistrate în Turcia au crescut de şase ori în perioada 2002-2012, la 1.270 miliarde de lire (710 miliarde dolari).

Te-ar mai putea interesa și
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un declin de 2,1% în 2024, comparativ cu 2023, scăderea cotaţiilor la cereale şi zahăr fiind compensată de creşterea......
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, sunt aproape de vârful topului
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, ...
În 2023, 16,2% din populația UE – sau aproximativ 71,7 milioane de persoane – era expusă riscului de sărăcie. Rata ...
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Numărul şomerilor în Germania a crescut în decembrie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari ...
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ...