Turism România: Creşteri ale numărului de sosiri şi de înnoptări în unităţile de cazare, în S1 din 2014

Numărul sosirilor în structurile de primire turistică din România a crescut cu 5,1%, în primele şase luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2013, în timp ce numărul de înnoptări s-au majorat cu 6,4%, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate vineri.
Economica.net - vin, 01 aug. 2014, 09:51
Turism România: Creşteri ale numărului de sosiri şi de înnoptări în unităţile de cazare, în S1 din 2014

Conform INS, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în semestrul I 2014, au însumat 3,51 milioane (+5,1% faţă de cele din S1 2013), cele mai multe (76,1%) aparţinând turiştilor români. De asemenea, ponderea turiştilor străini a fost de 23,9%, apropiată de datele consemnate în primele şase luni din anul anterior.

Pe segmentul sosirilor de turişti străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 85,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene /UE/.

Sosirile în hoteluri deţin, în semestrul I 2014, o pondere de 75,6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, iar comparativ cu S1 din 2013, sosirile în hoteluri sunt în creştere cu 5,6%.

Pe de altă parte, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în intervalul ianuarie – iunie 2014, au însumat 7.577.000, în creştere cu 6,4% faţă de cele din semestrul I 2013.

Din numărul total de înnoptări, 78,2% reprezintă înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în semestrul I 2014, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 21,8%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,1% din total turişti străini), iar dintre aceştia 84,5% au fost din ţările aparţinând UE.

Durata medie a şederii a fost, în S1, de 2,2 zile la turiştii români, şi de două zile în cazul turiştilor străini.

Potrivit INS, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 21,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de semestrul I 2013. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (26,9%), la vile turistice (14,6%) şi la pensiuni turistice (13,6%) .

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în primele şase luni ale anului, de 3.574.600, în creştere cu 3,4% faţă de semestrul I 2013. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,5%). Totodată, din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 62,3% provin din statele UE, cei mai mulţi din Ungaria (30,8%), Bulgaria (24,6%), Germania (9,4%), Italia (7,5%), Polonia (4,8%) şi Austria (4,3%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au însemnat, în S1 al anului în curs, 5.613.100, mai multe cu 5,4%, în comparaţie cu intervalul similar din 2013.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de către vizitatorii români pentru plecările în străinătate, cu 74,1% din numărul total de plecări.

La nivelul lunii iunie 2014, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 808.300, în creştere cu 1,8% faţă de cele din luna iunie a anului trecut. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 74,6%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 25,4%, ponderi apropiate de cele din luna iunie 2013.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, în iunie a.c. cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,3% din total turişti străini), iar din aceştia 86,3% au fost din ţările aparţinând UE. Hotelurile au continuat să fie unităţile de primire turistică preferate în iunie (75,9% din totalul sosirilor).

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în luna iunie 2014, au însumat 2.017.800, în scădere cu 2% faţă de cele din luna iunie 2013, iar turiştii români au deţinut cea mai mare pondere, cu 79,9% din total.

Durata medie a şederii a fost de 2,7 zile la turiştii români şi de două zile la turiştii străini, în timp indicele de utilizare netă a locurilor de cazare s-a situat la 26,6% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,2 puncte procentuale faţă de luna iunie 2013.

Datele INS relevă faptul că, în iunie 2014, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 836.400, în creştere cu 1,7% faţă de luna iunie 2013. Cei mai mulţi vizitatori străini provin din ţări situate în Europa (91,6%), iar din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 54,6% sunt din statele UE.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în luna iunie din acest an, de 1.043.399, în creştere cu 1,4%, comparativ cu luna iunie 2013. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de către vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 76,5% din numărul total de plecări.

Sursa datelor INS o constituie cercetarea statistică lunară referitoare la ‘Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare’ (TURISM 1 A) pentru sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în conformitate cu Regulamentele Parlamentului European şi Consiliului European privind statisticile europene referitoare la turism.

Informaţiile referitoare la sosirile vizitatorilor străini în România şi la plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, se obţin lunar din surse administrative, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...