Turism

Gropile „fac bine” la turism: cum încurajează afacerile hotelierilor de pe litoral o autostradă care se dezintegrează

Lucrările de reparaţii începute la Autostrada Soarelui vor fi sistate vineri şi vor fi reluate pe 15 septembrie, pentru a nu fi afectat sezonul estival, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, după întâlnirea cu reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Oprirea lucrărilor este criticată însă de unii pasionați de infrastructură, care spun că acesta este doar un pretext pentru a nu se face nimic.

Gropile
Dino Parc Râșnov a ajuns la vânzări de 2,1 mil lei în primul trimestru din 2019

SNST solicită închiderea imediată a taberelor din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului

Peste 40 de Trenuri ale Soarelui vor conecta ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării

Patru români din zece îşi vor petrece vacanţa de vară în România, în special pe Litoral - studiu

Patru români din zece îşi vor petrece vacanţa de vară în România, în special pe Litoral – studiu

Cele mai apreciate de turiștii români stațiuni de pe Litoral

Turiștii români în Grecia au un buget mediu de 800 de euro pe familie

Acces gratuit la internet pe faleza Cazinoului din Constanţa

Două noi zboruri săptămânale spre Antalya, de pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureş

Vacanţă cu maşina? De unde să alimentezi ca să plăteşti mai puţin

Valoarea pieței balneo și spa s-a cifrat la 314 mil. euro în 2018

Fitch a confirmat ratingul oraşului Braşov la BBB minus, cu perspectivă stabilă

Turiştii din Roma şi localnicii trebuie să respecte, de sâmbătă, noi reguli

NASA va permite prezenţa turiştilor pe Staţia Spaţială Internaţională începând din 2020

CNAIR a semnat contractele pentru reparaţia sectorului de beton al Autostrăzii Soarelui

Platforma online de cazări Airbnb, replicată de către infractorii cibernetici pentru atacuri de tip phishing - studiu

Platforma online de cazări Airbnb, replicată de către infractorii cibernetici pentru atacuri de tip phishing – studiu

Un nou şef la TAROM. Caravan Mareşi îl înlocuieşte pe Florin Susanu

Blog de călătorie: Creta, campioana plajelor. Sfaturi pentru o vacanţă de vis

Trenurile directe Bucureşti-Salonic şi Bucureşti-Istanbul reintră în circulaţie, de vineri, 7 iunie. Cât costă biletele

Primăria Parisului interzice staţionarea trotinetelor pe trotuare

Puţin peste 85% din zonele pentru scăldat din Europa au o calitate excelentă a apei

Transalpina, redeschisă pentru turişti

Transalpina, redeschisă pentru turişti

Udrişte (Club Feroviar): România este pe locul 26 din 28 în UE la infrastructură feroviară, pentru că Malta şi Cipru nu au căi ferate

Sondaj: şase din zece români plănuiesc să călătorească în vacanţa de vară din acest an cu maşina personală

CFR pune în circulaţie trenuri Bucureşti-Salonic şi Bucureşti-Istanbul. Cât costă biletele

Orbis va administra două hoteluri din Galaţi, care intră sub brandurile Mercure şi ibis Styles

Air Canada va relua din 7 iunie zborurile directe din Bucureşti către Canada

Antreprenorul Lucian Săvoiu organizează un festival pentru familii la Sâmbăta de Sus

Numărul turiștilor străini a crescut cu 9,3% în aprilie

Unele avioane Boeing 737 MAX ar putea avea componente defecte

Persoanele care solicită o viză pentru SUA vor trebui să menţioneze şi conturile de pe reţelele de socializare