Turismul de vânătoare a crescut anul trecut în Bulgaria cu 5%

Ministrul bulgar al Agriculturii şi Alimentaţiei, Kiril Vatev, a declarat miercuri că numărul vânătorilor locali şi străini care au fost implicaţi în turismul de vânătoare organizat în Bulgaria a crescut cu 5% în 2023, iar această activitate a generat venituri de aproape 8,5 milioane de leva, transmite agenția bulgară de presă BTA, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 06 apr. 2024, 10:27
Turismul de vânătoare a crescut anul trecut în Bulgaria cu 5%

Kiril Vatev a făcut aceste declaraţii cu ocazia deschiderii celei de a 28-a ediţii a Expoziţiei de Pescuit şi Vânătoare, care are loc până în data de 7 aprilie la Centrul Expoziţional Internaţional de la Plovdiv, sudul Bulgariei.

Vatev a menţionat o serie de date care arată că în 2023 toate parcurile de vânătoare au înregistrat o creştere constantă a numărului de animale sălbatice. Bulgaria este în continuare lider în ceea ce priveşte trofeele de vânătoare, ceea ce promovează turismul şi contribuie la creşterea economică.

Expoziţia de Pescuit şi Vânătoare de la Plovdiv este un forum important şi atractiv care permite prezentarea celor mai noi soluţii pentru protejarea şi utilizarea responsabilă a resurselor naturale naţionale, a apreciat ministrul bulgar al Agriculturii. Evenimentul este o oportunitate pentru specialiştii din domeniile forestier, vânătorii şi pescuitului din sectoarele public şi privat să discute subiecte importante, să facă schimb de opinii şi de bune practici, a adăugat Vatev.

Sursa foto: Bnr.bg

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...