Turismul religios, mai profitabil decât petrolul. Cum speră Arabia Saudită să îşi mărească veniturile, pe fondul preţului scăzut al petrolului

Economica.net
03 09. 2017
mw_ed255_riyal__zg_20160113145306_80802200

Arabia Saudită cheltuie 80 de milioane de dolari pentru a extinde şi a moderniza oraşul sfânt. Statul va cheltui 3,5 miliarde de dolari pentru construirea celui mai mare hotel din lume, care va avea 10.000 de camere şi 70 de restaurante. Mai mult, capacitatea Marii Moschei va fi dublată, ajungând la 7 milioane de persoane, scrie Mediafax.

Turismul religios este important pentru economia Arabiei Saudite, fiind a treia sursă de venit după petrol şi sectorul petrochimic.

Scopul cheltuielilor este de a avea, anual, cu 20 de milioane de vizitatori mai mult la Mecca, până în 2030, scrie Mediafax.

Peste două milioane de pelerini din lumea întreagă sunt aşteptaţi la Mecca, în vestul Arabiei Saudite, pentru a participa la marele pelerinaj musulman anual, care are loc în perioada 30 august – 4 septembrie.