Turismul s-a redresat până aproape de nivelul de dinaintea pandemiei, în 2022 – date Eurostat

După un declin provocat de pandemie, numărul total al nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană a ajuns la 2,73 miliarde în 2022, o scădere de doar 5% faţă de nivelul din 2019 (2,88 miliarde), dar o creştere de 49% comparativ cu 2021 (1,83 miliarde), arată informaţiile publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - mie, 15 mart. 2023, 13:20
Turismul s-a redresat până aproape de nivelul de dinaintea pandemiei, în 2022 - date Eurostat

Pe parcursul anului trecut, datele privind turismul în fiecare lună au fost mai mari decât în lunile corespunzătoare din 2021, în trimestrul patru din 2022 înregistrându-se 472 milioane de înnoptări în unităţile de cazare turistică. Acesta este un declin de doar 2% faţă de nivelul de dinaintea pandemiei – trimestrul patru din 2019, când s-au consemnat 483 milioane de înnoptări, scrie Agerpres.

La începutul lui 2022, nivelul turismului era mult mai scăzut decât în lunile similare din 2019. Totuşi, începând din mai 2022, diferenţele se atenuează.

Pentru restul anului, nopţile petrecute în unităţile de cazare turistică au fost cu 5% mai puţine decât în 2019, iar în iulie, august, septembrie şi octombrie, ele erau cu sub 1% mai puţine decât în lunile similare din 2019.

De asemenea, datele pentru 2022 arată că numărul de nopţi petrecute de turiştii interni a depăşit nivelul din 2019 (1,53 miliarde în 2022 faţă de 1,51 miliarde în 2019; un avans de 1%).

Pe de altă parte, numărul nopţilor petrecute de turiştii străini este aproape de redresarea deplină: 1,20 miliarde în 2022 comparativ cu 1,36 miliarde în 2019; un declin de 12%.

În privinţa numărului nopţilor petrecute de turiştii străini, cel mai departe de redresare în rândul statelor membre UE au fost anul trecut Letonia (o scădere de 45% în 2022 faţă de 2019), Slovacia (o scădere de 40%) şi Lituania (o scădere de 37%). Danemarca a fost singura care a raportat o creştere numărului nopţilor petrecute de turiştii străini, de 4%, în timp ce Croaţia, cu un declin de 2%, şi Luxemburg, cu minus 3%, au fost aproape de redresarea deplină.

Pe de altă parte, Malta a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de nopţi petrecute de turiştii interni (un avans de 39% în 2022 comparativ cu 2019), fiind urmată de Cipru (35%) şi Slovenia (25%).

Cel mai semnificativ declin al numărul de nopţi petrecute de turiştii interni a fost în Slovacia (o scădere de 22%), România (o scădere de 15%) şi Ungaria (o scădere de 13%), toate trei raportând şi scăderi ale numărului nopţilor petrecute de turiştii străini, de cel puţin 30%.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ce în ce mai dificile şi că "este mai bine să presupunem că nimic nu va......
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada ...
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...