Turismul se rederesează în Japonia, în contextul deprecierii yenului. Noiembrie a fost a șasea lună consecutivă în care numărul vizitatorilor străini a trecut de 2 milioane

Japonia a înregistrat 2,44 de milioane de vizitatori străini în noiembrie, depăşind pragul de două milioane pentru a şasea lună consecutiv, pe fondul deprecierii yenului, arată datele oficiale prezentate miercuri de Guvernul de la Tokyo, transmit agențiile Kyodo şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 dec. 2023, 19:25
Turismul se rederesează în Japonia, în contextul deprecierii yenului. Noiembrie a fost a șasea lună consecutivă în care numărul vizitatorilor străini a trecut de 2 milioane

În primele 11 luni din acest an, numărul turiştilor străini în Japonia a ajuns la 22,33 de milioane, arată datele publicate de Organizaţia naţională de turism din Japonia (JNTO), depăşind 20 de milioane într-un an calendaristic pentru prima dată din 2019. Autorităţile nipone se aşteaptă în acest an la 25 de milioane de vizitatori străini, iar până în 2025 să fie depăşit nivelul record din 2019, de 31,88 de milioane.

Creşterea sectorului turismului vine în urma redresării serviciilor aeriene, a majorării sosirilor de vizitatori din Asia şi America de Nord, pe fondul deprecierii yenului.

Luna trecută, cei mai mulţi turişti au venit din Coreea de Sud (649.900), mai mult decât triplu faţă de perioada similară din 2019, din Taiwan (403.500, un avans de 2,9%), China (258.300, un declin de 65,6%) şi Hong Kong (200.400, o creştere de 0,3%). De asemenea, Numărul vizitatorilor din SUA, Mexic şi Canada a urcat cu 24%, 52,4% şi, respectiv, 17,1%.

Ichiro Takahashi de la Agenţia japoneză de turism, a dat asigurări că este posibil să fie îndeplinit obiectivul ca în acest an cheltuielile vizitatorilor străini să se situeze la 5.000 de miliarde de yeni (35 de miliarde de dolari), dacă actualul ritm continuă şi în decembrie.

De asemenea, 1,03 milioane de turişti din Japonia au călătorit peste hotare în noiembrie, cu 37,5% mai puţini decât în perioada similară din 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...