Turişti blocaţi la Bâlea Lac din cauza viscolului

Economica.net
03 02. 2012

Viscolul şi ninsoarea au luat ostateci în Munţii Făgăraş. 12 turişti au fost blocaţi de joi până vineri la Bâlea Lac, deoarece telecabina cu care au urcat nu s-a mai putut întoarce, din cauza vremii.

Turiştii urcaseră la cota 2.000 joi, însă nu s-au mai putut întoarce, deoarece telecabina nu a mai coborât la Bâlea Cascadă, din cauza viscolului, care sufla cu peste 90 km/h. Este vorba de 12 turişti din Marea Britanie, veniţi să se cazeze o noapte la Hotelul de Gheaţă. Vineri, ei ar fi trebuit să ajungă la avion, însă au rămas blocaţi în munţi. Abia în jur de ora 18.00, când vântul s-a mai potolit, angajaţii de la telecabină i-au coborât la Bâlea Cascadă.