Turiştii din Turcia, Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Serbia şi Grecia preferă staţiunile de iarnă din Bulgaria

 Staţiunile de iarnă din Bulgaria au înregistrat luna trecută o creştere cu peste 4,5% a numărului de turişti, comparativ cu decembrie 2022, a anunţat ministrul Turismului, Zaritsa Dinkova, transmite Novinite.
AGERPRES - lun, 15 ian. 2024, 09:21
Turiştii din Turcia, Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Serbia şi Grecia preferă staţiunile de iarnă din Bulgaria

Creşterea a fost determinată în special de avansul de aproape 22% al sosirilor vizitatorilor din Turcia. La această tendinţă pozitivă au contribuit şi turiştii din ţările vecine, cum ar fi România, Macedonia de Nord, Serbia şi Grecia.

Turiştii străini, în special din Spania şi Italia, au preferat escapade de weekend în oraşele din Bulgaria.

Zaritsa Dinkova şi-a exprimat optimismul privind evoluţiile din turism şi a atras atenţia asupra necesităţii pregătirii la timp a viitorului sezon de vară 2024. Oficialul intenţionează să aibă întâlniri cu şefii din Ministerul Turismului pentru a aborda potenţialele dificultăţi. Este luată în considerare şi implicarea oficialilor de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului.

În Varna, ministrul Turismului a prezentat un program pilot, menit să sprijine oraşele de la Marea Neagră, în cadrul a 21 de proiecte, acoperind 60% din valoarea lor totală cu un buget alocat de aproape 5 milioane de leva.

Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize şi Evaluări în Turism (IAAT), estima că Bulgaria va înregistra peste 1,7 milioane de vizitatori străini în acest sezon de iarnă, o creştere semnificativă faţă de 2019.

În contextul conflictelor globale în desfăşurare, Draganov a dat asigurări că situaţia turismului din Bulgaria este în mare parte neafectată de aceste evoluţii. Previziunile privind turismul în 2024 sunt optimiste, indicând o creştere cu 5% faţă de 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...