Turiștii români caută vacanțe în țări „verzi”. Cereri în creștere pentru Egipt, Dubai și Europa Occidentală – Paralela 45

Românii evită restricțiile care apar în tot mai multe orașe și pleacă în vacanță în țări unde valul patru nu a existat sau a trecut. Egipt, Dubai, țări europene verzi, dar și Iordania ori Turcia sunt destinațiile cele mai solicitate pentru sezonul de toamnă, pentru vacanțe de relaxare ori programe de tip circuit, potrivit agenției Paralela 45.
Andrada Ghira - vin, 01 oct. 2021, 14:41
Turiștii români caută vacanțe în țări

Mai multe țări din Europa (Olanda, Germania, Franța, Portugalia, Italia, Spania, Danemarca, Suedia, Islanda, Finlanda, Malta, Cehia, Ungaria, Polonia) sunt verzi, ceea ce permite organizarea de vacanțe pe teritoriul lor. Oferta de circuite de toamnă organizate de Paralela 45 în Italia, Franța, Cehia, Olanda, Portugalia s-a epuizat într-un timp scurt de la lansare.

 “În aproape toată Europa valul patru a trecut, mai mult de 15 state au un număr redus de îmbolnăviri zilnice în comparație cu România și un procentaj mai mare de vaccinări. Sunt deschise restaurante ori muzee, nu sunt restricții pentru cei vaccinați, pentru cei care au fost bolnavi ori pentru cei testați. Se călătorește ușor, ca înainte de pandemie. Verificarea certificatului verde electronic a devenit o rutină pentru turiști”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45. 

Cele mai multe cereri pentru vacanțe în Egipt vin de la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Cea mai ieftină vacanță în Egipt costă, în luna octombrie, 428 de euro/persoană în Hurghada și 412 euro/persoană în Sharm el Sheikh la hoteluri de patru stele cu all inclusive. Cea mai scumpă de până acum a costat în jur de 3.500 de euro pentru doi adulți cu doi copii la un hotel de cinci stele.

În Egipt se intră acum cu certificatul de vaccinare sau cu un test negativ și e o țară verde de mai multă vreme, ceea ce ne-a permis să legăm România de Hurghada și Sharm el Sheikh prin curse charter săptămânale organizate din multe orașe ale României. Charterele se fac în 2021 tot timpul anului, nu numai primăvara și toamna, cum se zbura înainte de pandemie. Prin numărul mare de turiști români care au fost în Hurghada, în Sharm el Sheikh, ori în ambele anul acesta, Egiptul devine destinația anului pentru români. Cel puțin 250.000 de turiști vor fi fost în 2021 în Egipt”, mai spune Alin Burcea. 

A cincea lună de vară, octombrie, se petrece și în Dubai, o altă destinație verde și cu temperaturi ridicate solicitată de turiști pentru relaxare ori shopping. Pachetul de șapte nopți costă de la 577 de euro/persoană, vacanțele fiind programate din octombrie până în februarie. 

Fotografie de Spencer Davis pe Unsplash

Te-ar mai putea interesa și
Stadionul Dinamo: CNI poate semna contractul cu asocierea condusă de Bog’art. Contestația depusă la CNSC a fost respinsă
Stadionul Dinamo: CNI poate semna contractul cu asocierea condusă de Bog’art. Contestația depusă la CNSC a fost ...
Compania Națională de Investiții (CNI), din subordinea Ministerului Dezvoltării, poate semna contractul de circa jumătate de miliard de lei pentru construirea arenei multifuncționale Dinamo cu......
Difuzarea conținutului a 25 de canale media din Rusia şi alte ţări va fi interzisă în UE. Printre ele sunt Russia Today, Sputnik, RIA Novosti, RTR Planeta, Russia 24
Difuzarea conținutului a 25 de canale media din Rusia şi alte ţări va fi interzisă în UE. Printre ele sunt Russia Today, ...
Difuzarea conţinutului produs de 25 de canale media identificate de Consiliul Uniunii Europene va fi interzisă în ţările-membre, ...
Premieră: SOCAR, companie de stat dintr-o țară musulmană, a primit o concesiune pentru explorarea de gaze în largul Israelului
Premieră: SOCAR, companie de stat dintr-o țară musulmană, a primit o concesiune pentru explorarea de gaze în largul ...
Compania petrolieră de stat a Republicii Azerbaidjane (SOCAR) va deține un pachet de 33,34% dintr-un consorțiu cu NewMed ...
Cipru, Malta și România, țările UE în pericol să intre în deficit de apă
Cipru, Malta și România, țările UE în pericol să intre în deficit de apă
Dintre țările UE, Cipru, Malta și România au cele mai mari valori, de peste 20% (media UE este de 5,8%) ale Indicelui ...