Turiştii şi pelerinii au ocupat toate locurile din pensiunile din Maramureș de Sfânta Maria
„Cred că e pentru prima dată după mulţi ani când locurile de cazare din toate pensiunile şi motelurile din judeţ sunt ocupate la întreaga capacitate. Turişti din Transilvania, dar şi din judeţele limitrofe au decis să petreacă o scurtă vacanţă de două zile în apropierea unor lăcaşe de cult, iar alţii vor participa la o serie de festivaluri care au loc în 14-15 august în mai multe localităţi rurale. Consider că e un fapt pozitiv prezenţa a numeroşi turişti şi pelerini care au decis să ajungă în Maramureş de Sfânta Maria„, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian.
De asemenea, preşedintele ANTREC Maramureş, Victoria Berbecaru, proprietara unei pensiuni din comuna Botiza, a precizat că turiştii preferă cazarea all inclusive.
„Majoritatea turiştilor care şi-au făcut rezervarea au solicitat cazare şi masă pe toată durata scurtului sejur prilejuit de sărbătoarea religioasă şi participarea la unele festivaluri de muzică populară tradiţională, târguri ale meşterilor populari şi alte evenimente. Deşi turiştii vor sta numai trei zile într-o pensiune, dacă timpul o să le permită, vor putea vizita şi alte obiective din vecinătatea locului de cazare sau se vor putea odihni beneficiind de liniştea satului”, a spus Victoria Berbecaru.
Unul dintre administratorii catedralei episcopale Sf. Treime din municipiul Baia Mare, arhidiaconul Nifon Motogna, a spus că pelerinii din Maramureş, dar şi cei din judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud se vor îndrepta spre Mănăstirea Rohia, al cărui hram e de Sfânta Maria.
„A devenit o tradiţie de peste 50 de ani, ca de Sf. Mărie, pelerinii să se îndrepte spre Mănăstirea Rohia, unde participă la slujba de noapte, iar duminica la liturghie. Aceştia ajung în mănăstire cu o zi înainte şi majoritatea îşi petrec noaptea sub cerul liber sau participând la slujbă, mănăstirea neavând prea multe locuri de cazare. Dar, indiferent de vreme, oamenii stau sub cerul liber, iar cei mai norocoşi poate găsesc un loc la pensiunile din satele apropiate. Anual, de hramul mănăstirii Rohia avem între 15.000 şi 20.000 de credincioşi din toate părţile care se bucură de folosul rugăciunii împreună. Înainte de a pleca din mănăstire, pelerinii primesc o masă caldă asigurată de localnicii din comuna Suciu”, a spus Nifon Motogna.
Între 14-15 august, în judeţul Maramureş se vor desfăşura mai multe festivaluri de muzică populară tradiţională cum ar fi Festivalul intercultural de Tradiţii Maramureşene – „Drumul lung către Cimitirul Vesel”, Festivalul regional „Hora la Prislop” şi festivalul de muzică tradiţională din comuna Botiza.