Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (61,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 68,0% din total cheltuieli.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (38,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 32,0% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (50,6%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (93,6% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 16,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,9%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 37,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte, urmate de cheltuielile pentru cumpărarea de băuturi şi alimente (33,5%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 57,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 76,9% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în anul 2014, 44,5% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 32,8% şi-au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de către turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (77,4% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 12,8% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 7,8% şi alte mijloace ( tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) cu 2,0%.
Numărul total de nerezidenţi cazaţi în hoteluri şi pensiuni turistice în trimestrul IV 2014 a fost de 430,1 mii, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 1,358 miliarde de lei.
Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (64,0% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 72,8% din total cheltuieli.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (36,0% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 27,2% din total cheltuieli. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (46,2%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (93,6% din totalul cheltuielilor pentru cazare).
Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 16,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,4%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 54,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărare de îmbrăcăminte şi încălţăminte, urmate de cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor (26,1%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 62,6% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 88,9% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în trimestrul IV 2014, 48,8% si-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 31,2% şi-au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de către turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (80,0% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 13,5% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 5,3% şi alte mijloace ( tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) cu 1,2%.