Turiştii străini au lăsat un miliard de euro în România. Care au fost cei mai cheltuitori

07 09. 2013
romanian_landscape_12759100

Dacă în 2010 cei mai cheltuitori turişti au fost germanii, în 2012 au fost depăşiţi de italieni, care au cheltuit 124,7 milioane de euro. Pe locul doi se află germanii, cu 113,8 milioane de euro cheltuite, valoare similară cu cea de acum doi ani, arată datele INS furnizate la solicitarea ECONOMICA.NET

Din cele 938 de milioane de euro cheltuile de turiştii străini, peste 650 de milioane de euro au fost cheltuite pentru călătorii pentru afaceri, congrese, conferinţe, cursuri, participări la târguri şi expoziţii.
Restul de 330 de milioane de euro sau fost cheltuiţi pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale, sportive, vizitarea rudelor şi prietenilor, tratament medical, religie, tranzit şi altele.

Citeşte şi Pe ce au cheltuit turiştii străini în România un miliard de euro în 2012

Pe locul trei se află turiştii din Franţa, care au cheltuit aproape 95 de milioane de euro, urmaţi de spanioli, cu 87,7 milioane de euro, israelieni cu 72 milioane de euro, britanici cu 64 milioane de euro, americani cu 57 milioane de euro, austrieci cu 44 milioane de euro şi unguri cu 33,8 milioane de euro. O surpriză în clasament este prezenta turiştilor din Belgia, care nu figurau în top 10 din 2010. Aceştia au luat locul ruşilor de acum doi ani şi au cheltuit în 2010 în România peste 24 de milioane de euro.  

Şi numărul turiştilor a crsescut faţă de 2010. Asfel, dacă atunci numărul germanilor a fost de 179.000, anul trecut a ajuns la 217.000. O creştere se înregistrează şi în cazul turiştilor italieni şi francezi. Consultaţi INFOGRAFICUL INTERACTIV de mai jos pentru tot clasamentul.