Turiștii străini, mai puțini decât înainte de pandemie. Cum au influențat criza sanitară și războaiele sosirile turiștilor în România

Numărul turiștilor străini care au venit în România în primele nouă luni din acest an a crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Deși în ultimii ani, cei de după restricțiile impuse de pandemia de COVID-19, am avut parte doar de creșteri, acestea nu au atins nivelul la care ne raportăm: 2019.
Andrada Ghira - lun, 30 dec. 2024, 21:48
Turiștii străini, mai puțini decât înainte de pandemie. Cum au influențat criza sanitară și războaiele sosirile turiștilor în România

În timp ce alte țări (Grecia, Turcia, Spania) și-au revenit din pandemie, iar numărul turiștilor care le-au vizitat a trecut bine de nivelul din 2019, România pare o Cenușăreasă care așteaptă straie noi și caleașcă să prindă un loc la bal. Cu buget redus de promovare și puține târguri la care România e prezentă, nu ne putem compara nici măcar cu vecinii noștri bulgari.

Numărul străinilor care au venit anul acesta în România, în perioada ianuarie-septembrie, a crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 1,68 milioane de turiști. Dar, dacă ne raportăm la 2019, avem un minus de 20%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică analizate de Economica.net. Turiștii din piețe tradiționale care veneau în țara noastră în număr mare sunt mai puțini decât în 2019.

Mai puțini turiști străini înseamnă mai puțini bani care vin în economia românească. Față de 2019, cheltuielile totale ale turiștilor străini au fost anul acesta cu 8,5% mai mici față de primele nouă luni din 2019.

Din ce țări vin mai puțini turiști

Conflictul dintre Israel și Hamas a afectat și numărul de turiști din Israel, cei mai cheltuitori dintre toți străinii care vin în România. În 2019, aceștia se plasau pe al doilea loc, ca număr, după germani.

Minus 40% este diferența dintre numărul israelienilor care veneau în primele nouă luni din 2019 față de aceeași perioadă a acestui an, arată cele mai recente date ale INS.

Ne-au vizitat mai puțini americani (-16%), germani (-25%), italieni (-20%), francezi (-34%) sau britanici (-17%).

Mutați cursorul pe bare pentru a vizualiza cifrele de la fiecare țară în parte. 

Mai puțini turiști au venit și din China (-30%), iar cei din Japonia s-au înjumătățit în cinci ani. Pe fondul războiului din Ucraina, numărul turiștilor din Federația Rusă s-a redus, dar a crescut cel al ucrainenilor, care aproape că s-a dublat.
Pe lângă Ucraina, unde se vede o creștere a numărului de turiști față de primele luni din 2019, mai sunt câteva țări de unde au venit mai mulți străini.
Și vorbim aici de Malta, Republica Moldova sau Turcia. În plus, nu doar românii fug pe pârtiile din Pamporovo sau pe plajele de le Nisipurile Aurii, ci și bulgarii vin la noi. Numărul turiștilor din Bulgaria a crescut cu 9% în primele nouă luni din acest an față de aceeași perioadă din 2019.

 

Te-ar mai putea interesa și
Impunerea noului pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei întâmpină obstacole și e nevoie de implicarea lui Trump pentru a fi depășite – surse Reuters
Impunerea noului pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei întâmpină obstacole și e nevoie de implicarea lui Trump pentru ...
Sancţiunile "masive" cu care liderii europeni ameninţă Rusia dacă preşedintele Vladimir Putin nu acceptă încetarea focului în Ucraina au în faţă obstacole majore şi necesită sprijinul......
Lipsa reactorului de la Cernavodă, oprit, se vede: importurile de energie explodează seara, ajungând la mai mult de un sfert din consum, prețurile cresc masiv
Lipsa reactorului de la Cernavodă, oprit, se vede: importurile de energie explodează seara, ajungând la mai mult de un ...
Una dintre unitățile centralei nucleare de la Cernavodă, de 700 MW, este oprită începând de duminică, iar lipsa acesteia ...
Mircea Fechet: Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere. Îmi doresc să nu ratăm momentul unei reorganizări temeinice
Mircea Fechet: Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere. Îmi doresc să nu ratăm momentul unei reorganizări temeinice
Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere, iar o mai bună administrare a pădurilor şi a resurselor Regiei înseamnă, ...
Marco Rubio va participa la negocierile de săptămâna aceasta din Turcia privind pacea din Ucraina
Marco Rubio va participa la negocierile de săptămâna aceasta din Turcia privind pacea din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Turmp, a anunţat marţi că secretarul de stat american Marco Rubio se va deplasa în Turcia unde ...