Turk Telekom a depus oferte angajante de preluare a operaţiunilor OTE în Bulgaria

Economica.net
18 04. 2013
turk_telekom_33657900

Oferta de preluare integrală a ambelor companii face parte din strategia de extindere regională a companiei Turk Telekom din Turcia.

OTE, cel mai mare operator de telecomunicaţii din Grecia, a extins în martie, cu o lună, termenul limită pentru depunerea ofertelor de preluare a diviziei sale din Bulgaria, Globul.

Între cumpărătorii interesaţi se mai află Turkcell (Turcia), Telenor (Norvegia) şi Deutsche Telekom, care deţine o participaţie de 40% la OTE.

Globul are o contribuţie de 7% la vânzările OTE şi de circa 9% la profitul înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA).

În Bulgaria, Globul concurează cu Telekom Austria Mobiltel şi cu Vivacom, cumpărată recent de bancherul bulgar Ţvetan Vasilev şi VTB Bank din Rusia.

OTE este prezent şi în România, unde deţine pachetul majoritar de acţiuni la Romtelecom, operatorul de comunicaţii mobile Cosmote şi reţeaua de magazine Germanos. Deutsche Telekom este cel mai mare acţionar al grupului elen de telecomunicaţii OTE, deţinând managementul companiei.