Cel mai înalt zgârie-nori din China a ajuns la 632 m înălţime
Shanghai Tower, care va fi depăşit ca înălţime doar de Burj Khalifa din Dubai, cu 163 de etaje şi o înălţime de 828 de metri , se construieşte de şase ani în centrul cartierului Lujiazui, complexul financiar al oraşului Shanghai, cunoscut pentru clădirile sale care se numără printre cele mai înalte ale planetei.
După cum se prevede şi având în vedere că lucrările înaintează conform planului, turnul va fi inaugurat la jumătatea anului viitor. Preşedintele companiei de construcţii, Gu Jianping, a declarat agenţiei oficiale Xinhua că firma se va ocupa de-acum încolo de design-ul interior.
Turnul care a început să fie construit, în 2008, va avea 127 de etaje şi va dispune de o staţie electrică de alimentare subterană, care va furniza energie electrică în întreaga clădire. Clădirea va avea 381.600 de metri pătraţi ca suprafaţă utilă, din care 210.000 vor fi destinaţi birourilor.
Turnul va avea de asemenea un hotel de cinci stele, săli de expoziţie şi de reuniuni, iar printre viitoarele atracţii se numără Observatorul turistic, care va fi instalat la etajul 100. Observatorul, situat la 474 de metri înălţime, va fi cel mai înalt deschis publicului, comparativ cu cel al turnului Burj Khalifa, aflat la 452 de metri înălţime.