Turoperatorul Christian Tour a încheiat o poliţă de asigurare de 3 milioane de euro în caz de insolvenţă
„E un mare efort financiar pe care am vrut să-l facem, în primul rând, pentru a le trasmite turiștilor că suntem o agenție în care pot avea încredere în continuare, la fel ca în ultimii 21 de ani de când activăm pe această piață. În al doilea rând, considerăm că era necesar să dăm un exemplu; semnalul este important în condițiile în care piața de turism a fost zdruncinată în ultimii ani de câteva falimente. În acest context, turiștii încep să fie interesați și să țină cont din ce în ce mai mult de valoarea asigurării pe care o are agenția de la care cumpără vacanțe”, a declarat Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour.
Pe lângă majorarea poliței de insolvabilitate la 3 milioane de euro, Christian Tour și-a mărit capitalul social la 1 milion de euro, chiar dacă legea obligă turoperatorii să crească valoarea capitalului social de la 200 de lei, cât este în prezent, la 25.000 de lei.
Polița de asigurare încheiată de Christian Tour este valabilă începând cu data de 7 decembrie.
Compania condusă de Cristian Pandel activează de peste 21 de ani pe piața vacanțelor, fiind unul dintre cele mai longevive branduri de turism din țară. Turoperatorul deține 40 de agenții proprii în România și este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania și Statele Unite ale Americii (divizia online). Christian Tour va încheia anul 2018 cu vânzări de aproximativ 85 de milioane de euro.