Tusk: Liderii statelor UE sunt pregătiţi să ajungă la un compromis cu David Cameron

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles în cadrul Consiliului European de iarnă, s-au declarat dispuşi să 'caute un compromis' cu premierul britanic David Cameron în vederea menţinerii Marii Britanii în interiorul UE, a afirmat joi noaptea preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - vin, 18 dec. 2015, 05:16
Tusk: Liderii statelor UE sunt pregătiţi să ajungă la un compromis cu David Cameron

‘Liderii şi-au exprimat îngrijorarea, dar şi-au manifestat şi dorinţa de a căuta un compromis’, a spus Tusk, la finalul primei zile a summitului UE.

El s-a declarat ‘mult mai optimist’ în perspectiva referendumului privitor la oportunitatea rămânerii Marii Britanii în interiorul UE, consultare populară pe care Cameron a promis să o organizeze până la finalul lui 2017, scrie Agerpres.

La rândul său, premierul britanic David Cameron a apreciat că s-au înregistrat ‘progrese bune’ în discuţiile cu partenerii săi europeni, dar a recunoscut că negocierile ulterioare ‘vor fi dificile’.

‘Vestea bună este aceea că există o cale către un acord în februarie’, a spus şeful executivului de la Londra.

Preşedintele francez Francois Hollande a avertizat că principiile Uniunii Europene cu privire la libera circulaţie a persoanelor trebuie să fie respectate şi a subliniat că ţările din afara zonei euro nu trebuie să împiedice integrarea în continuare a statelor care au adoptat moneda unică.

‘Cele mai dificile chestiuni se referă la zona euro şi la ajutoarele sociale pentru lucrătorii din UE. Pot exista ajustări, dar regulile şi principiile europene trebuie să fie respectate. A fost o discuţie deschisă şi francă’, a spus Francois Hollande la finalul primei zile a Consiliului European de iarnă, răspunzând unei întrebări legate de cererile Londrei pentru reformarea forului comunitar european.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a apreciat că cererile Marii Britanii vor fi dificil de satisfăcut, dar a precizat că toate statele membre ale UE au arătat dorinţa de a se ajunge la un compromis. ‘Am spus clar că suntem gata să ajungem la un compromis, dar mereu numai cu condiţia de a salvgarda principiile fundamentale europene, printre care lipsa oricărei discriminări şi libera circulaţie. În special cu privire la ajutoarele sociale, nu va fi uşor (de ajuns la un compromis), dar eu cred că prin bună-credinţă putem găsi soluţii bune’, a adăugat Merkel.

Şeful guvernului spaniol Mariano Rajoy a calificat drept constructivă discuţia avută joi seara cu premierul britanic despre cererea Londrei de renegociere a apartenenţei sale la UE. El a subliniat însă că nu poate avea loc nicio discriminare faţă de lucrătorii migranţi din celelalte state membre şi că libera circulaţie a persoanelor trebuie să fie apărată.

Premierul britanic David Cameron a promis să organizeze până la finalul lui 2017 un referendum cu privire la oportunitatea rămânerii Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene. În perspectiva acestui referendum, Cameron încearcă să renegocieze termenii apartenenţei ţării sale la UE.

Cel mai dificil aspect din lista cererilor prezentate de David Cameron este propunerea ca în primii patru ani de la ajungerea pe teritoriul britanic cetăţenii celorlalte state UE care muncesc în Marea Britanie să nu primească ajutoare sociale. Această potenţială măsură ar încălca însă tratatele UE, potrivit liderilor mai multor ţări membre, întrucât ea ar crea discriminări între cetăţenii europeni.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...