Ţuţuianu: În noiembrie facem prima plată pentru achiziţionarea rachetelor Patriot. Va fi un acord între guvernele României şi SUA

Economica.net
26 07. 2017
2013__10__16__gonggun_banggongyudotan_silsagyeog_daehoe_republic_of_korea_air_force4_10322533976_54964800

„Aceste achiziţii se fac în interesul asigurării nevoii de securitate a României, dar şi respectării angajamentelor guvernamentale asumate în relaţia cu structurile NATO. Vom urmări achiziţia unor echipamente moderne, care să satisfacă pe deplin nevoile de securitate. Programul este încă în stadiul de analiză şi la momentul când vom avea toate detaliile o să le aducem la cunoştinţă public. Programul Patriot are şi o componentă de comuniune a tuturor ţărilor implicate şi suntem interesaţi pentru dezvoltarea în România a unor facilităţi de producţie a unor componente ale acestui sistem atât pentru nevoile noastre, cât şi pentru export, însă suntem prea devreme pentru a intra în detalii”, a spus ministrul Apărării.

Adrian Ţuţuianu a explicat că este necesară achiziţia sistemului de rachete Patriot, în condiţiile în care rachetele sol-aer aflate în prezent în dotarea României sunt în mare parte depăşite fizic şi moral.

„De ce această opţiune? Riscurile şi ameninţările în spaţiul aerian al României ne determină să procedăm la o înzestrare corespunzătoare. Sistemele de rachete sol-aer aflate în prezent în dotarea României cu bătaie mică şi medie sunt în mare parte depăşite fizic şi moral, cea mai mare parte dintre ele sunt de producţie sovietică şi resursele de funcţionare tehnică sunt spre limita maximă, cu posibilităţi reduse şi nesustenabile de modernizare. Opţiunea cea mai potrivită a fost identificată în sistemul Patriot în cea mai modernă configuraţie, afirmaţiile care se fac nu sunt corecte. Luăm cea mai modernă configuraţie PAC 3 Plus, cu o perioadă estimată de utilizare în serviciu de 30 de ani”, a explicat el.

Ministrul a susţinut că „România se alătură în acest fel altor cinci ţări NATO care deţin sisteme Patriot – SUA, Germania, Spania, Grecia şi Olanda – şi într-un efort comun menit să îmbunătăţească securitatea europeană”.

Ţuţuianu a mai spus că în luna noiembrie se va efectua prima plată în contul achiziţiei rachetelor Patriot.

„Avem aprobarea Departamentului de stat, suntem într-o fază intermediară. Este nevoie de aprobarea Congresului SUA. Este nevoie ca echipele tehnice să detalieze exact ce se cumpără. Va fi un acord între Guvernul României şi Guvernul SUA. Vom promova o lege specială în Parlament pentru achiziţia acestui sistem şi apreciem că, dacă lucrurile merg aşa cum sunt planificate undeva la sfârşitul lunii octombrie, să putem să avem un rezultat final pe care să-l comunicăm opiniei publice. Legat de buget estimăm că am putea în luna noiembrie să facem o plată în contul acestei achiziţii necesare înzestrării militare”, a completat ministrul Apărării.

Întrebat când ar putea ajunge în România rachetele Patriot, ministrul Apărării a afirmat: „Un prim sistem anul viitor, mai departe contractul va avea o eşalonare în timp şi pe partea de intrări de componente, şi pe partea financiară. Mai departe implică negocieri, acestea se pot face după ce Congresul SUA aprobă acest transfer. Noi am estimat luna octombrie pentru că am luat în calcul termenele prevăzute de legislaţia din SUA, şi cât ne e nouă necesar să pregătim proiectul de lege. Textul e gata, apoi Camera Deputaţilor, Senat, promulgare, de acolo să ajungem la semnare şi o plată în acest an”.

Întrebat în continuare dacă a spus cu subiect şi predicat că vom cumpăra rachete Patriot, în condiţiile în care este primul oficial al statului care anunţă aşa ceva, ministrul a răspuns afirmativ.

„Demersul de a obţine un accept de la Departamentul de stat este al Ministerului Apărării. Aprobarea primită de la Departamentul de Stat ne-a fost comunicată. Am făcut evaluările necesare şi ţinem cont de toate lucrurile care urmăresc mai mult securitate naţională. Nu suntem la faza unor negocieri de detaliu pe condiţiile de natură financiară şi condiţiile legate de capabilităţile tehnice complete”, a explicat el.

Chestionat dacă nu are în vedere o altă ofertă şi dacă îşi canalizează energiile pentru Patriot, Adrian Ţuţuianu a răspuns scurt: „Corect”.

Achiziţia de rachete Patriot va oferi protecţie în cazul atacurilor aeriene agresive nu doar pentru România, ci indirect va contribui şi la apărarea ţărilor vecine şi a întregii Alianţe Nord-Atlantice, a declarat ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, într-un interviu pentru TVR. Întrebat „dacă există vreun risc ca acest lucru să crească tensiunile cu Rusia”, diplomatul american a spus că „nu există absolut niciun motiv ca acest lucru să se întâmple”, întrucât capacităţile pe care România le achiziţionează sunt „strict defensive”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în 15 iulie, că achiziţionarea rachetelor Patriot se face pentru ca România să aibă o armată dotată mai bine şi mai eficient, în scop defensiv, şi pentru a garanta securitatea românilor.

„Trebuie să vedem pentru ce se fac aceste achiziţii, noi nu ne pregătim să atacăm pe nimeni. Noi ne pregătim să fim mai bine dotaţi, ca armata noastră să beneficieze de dotări moderne, eficiente, (…) pentru a garanta securitatea românilor”, a spus Iohannis, la Cincu.

viewscnt