Ţuţuianu: Pe 27 septembrie vom aduce încă trei avioane F-16 şi completăm escadrila de 12

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a afirmat, joi, că peste o lună vor fi aduse în ţară încă trei avioane F-16 pentru a fi completată escadrila de 12, precizând că există intenţia ca în următorii ani să fie completată dotarea Forţelor Aeriene cu încă 36 de avioane, scrie News.ro.
Economica.net - joi, 31 aug. 2017, 13:50
Ţuţuianu: Pe 27 septembrie vom aduce încă trei avioane F-16 şi completăm escadrila de 12

Adrian Ţuţuianu a declarat jurnaliştilor, joi, la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, că există opt programe de înzestrare a Forţelor Armate, acestea urmând să se desfăşoare pe o perioadă de zece ani, potrivit News.ro.

„Avem opt programe majore de înzestrare a Forţelor Armate ale României, pe o alocare de 2 la sută din Produsul Intern Brut, un program pe 10 ani, 2017-2026. Purtăm discuţii pe mai multe componente, evident, că ele trebuie apoi armonizate, după ce ajungem la concluzii finale. Am avut discuţii importante cu firme care vor să creeze societăţi mixte în România, societăţi mixte care trebuie să fie partenerii Armatei Române în acest efort de înzestrare”, a afirmat ministrul Apărării.

El a fost întrebat ce se întâmplă cu înzestrarea Forţelor Navale, spunând că se află în consultare publică pe siteul ministerului un proiect de Hotărâre de Guvern prin care este detaliată procedura de achiziţie a patru corvete.

„Cele patru corvete vor fi achiziţionate într-un efort pe care îl apreciem la şapte ani de zile. Va fi o procedură de dialog competitiv şi suntem interesaţi, aşa cum v-am spus, ca mai multe dintre aceste activităţi economice să se desfăşoare în România pentru că avem nevoie de dezvoltare economică, de locuri de muncă, de taxe şi impozite şi de transfer tehnologic important. Am văzut anumite comentarii prin presă că nimeni nu vine să construiască special pentru noi un şantier naval care să producă patru corvete. A înţeles greşit, pe noi ne interesează colaborările cu industria românescă de profil şi sunt firme cu capital român sau cu capital străin care au facilităţi de producţie în România, la Brăila, la Galaţi, la Tulcea, la Constanţa, chiar şi la Mangalia”, a explicat Adrian Ţuţuianu.

El a menţionat că modernizarea fregatelor trebuie să aibă loc concomitent cu construcţia corvetelor.

„Fregatele intră în acelaşi pachet de măsuri pentru că efortul de modernizare a fregatelor trebuie să fie făcut concomitent cu construcţia corvetelor şi trebuie să fie lucruri complementare, se completează unele pe altele, la care se adaugă şi componenta de înarmare a acestor nave de luptă”, a menţionat ministrul Apărării.

El a afirmat că sunt discuţii cu firme din SUA şi Europa pentru câteva componente importante.

„Continuăm discuţiile pe câteva componente importante, cu firme din SUA, dar şi din Europa. Mă interesează să definitivăm discuţiile pentru transportorul blindat cu două variante, o societate mixtă la Uzina Mecanică Bucureşti, cea de-a doua la Moreni, prima va produce transportoare care nu sunt flotabile, cealaltă transportoare flotabile”, a menţionat Ţuţuianu.

Ministrul s-a referit şi programul privind Forţele Aeriene, spunând că la sfârşitul lunii septembrie vor fi aduse încă trei avioane F-16 pentru completarea escadrilei de 12.

„În data de 27 septembrie vom aduce încă trei avioane şi completăm escadrila de 12, cu F-16. Intenţia noastră este ca în următorii ani de zile, probabil începând cu 2019-2020, vom vedea ce rezultă din discuţii, să completăm dotarea Forţelor Aeriene cu încă 36 de avioane F-16, cu precizarea că ne-am dori ca cel puţin o escadrilă să fie F-35. Nu depinde doar de ce dorim noi, este vorba de un acord guvern la guvern cu partenerul american”, a mai spus ministrul.

Adrian Ţuţuianu spune că există interes şi pentru alte achiziţii, cum ar fi puşca de infanterie, radare sau sisteme informatice.

„Suntem, de asemenea, interesaţi şi de alte achiziţii, începând cu puşca de infanterie şi mergând până la radare, sisteme informatice. Sublinierea pe care o fac şi astăzi este că toate aceste lucruri dorim să le dezvoltăm cu un beneficiu pentru economia naţională. Este falsă ideea care este vehiculată prin diverse medii şi în media conform căreia noi am plecat într-un fel aşa la cumpărături, la shopping. Totul se va reîntoarce, într-o măsură mai mare sau mai mică în industria naţională”, a completat Ţuţuianu.

Ministrul Apărării a fost prezent joi, la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, la ceremonia de certificare a Forţelor Aeriene Regale Canadiene dislocate în baza respectivă.

Patru aeronave CF-188 Hornet ale Forţelor Aeriene Canadiene au sosit duminică, 20 august, în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu, unde vor participa la executarea unor misiuni de poliţie aeriană întărită sub comandă NATO, cu preluarea responsabilităţii de la Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...