Ţuţuianu: Voi promova proiecte de lege prin care să realizăm rapid achiziţii pentru dotarea armatei

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că va promova în toamna aceasta unul sau mai multe proiecte de lege, pe baza cărora să poată fi realizate rapid achiziţii pentru o dotare mai bună a Armatei Române.
Economica.net - sâm, 22 iul. 2017, 11:37
Ţuţuianu: Voi promova proiecte de lege prin care să realizăm rapid achiziţii pentru dotarea armatei

Ministrul a subliniat că se referă la dotări începând cu rachete până la mijloace de transport.

”Voi promova în toamna aceasta unul sau mai multe proiecte de lege, o să văd cum decurg anumite lucruri, prin care să putem să realizăm rapid achiziţii care să contribuie la o dotare mai bună a Armatei Române. De ce proiecte de lege? Pentru că vom face achiziţii într-un regim care nu e concurenţial, adică nu vom face licitaţii publice, să fiu mai exact, să nu se interpreteze greşit, vom urmări cel mai bun preţ. Dar vom face achiziţii directe. Din dorinţa de a fi foarte transparent, o să vin cu proiect de lege în Parlament. Şi Parlamentul va decide ce cumpărăm şi dacă cumpărăm. Sunt proiectele prioritare de care am vorbit, începând cu cel cu rachetele şi terminând, dacă vreţi, cu achiziţia unor camioane sau alte mijloace de transport pentru armată”, a precizat Ţuţuianu.

Ţuţuianu: Legislaţia va fi modificată. Industria naţională de apărare să aibă prioritate, fără a încălca regulile europene

Trebuie să avem o industrie de apărare puternică, în interesul securităţii naţionale şi voi propune modificarea legislaţiei astfel încât industria naţională de apărare să aibă prioritate, fără a încălca regulile europene, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu.

”Voi modifica împreună cu Ministerul Economiei legislaţia în aşa fel încât industria naţională de apărare să aibă prioritate, fără a încălca regulile europene privind transparenţa achiziţiilor. Am avut şi cu Consiliul Concurenţei o discuţie pe acest subiect, pentru că nu vreau să avem apoi proceduri de infringement pe subiecte de tipul ăsta”, a spus Ţuţuianu.

Ministrul a subliniat că, în interesul securităţii naţionale, trebuie să avem o industrie de apărare puternică.

”În interesul securităţii naţionale, trebuie să avem o industrie de apărare puternică, de stat şi privată, nu facem niciun fel de diferenţă între capitalul social. Este de dorit ca armata să aibă cât mai multe soluţii de dotare şi înzestrare din producţia naţională, pentru că în caz de conflict e greu să te duci să ceri la altul peste mări şi ţări sau să te duci, de exemplu, să iei pulbere pentru muniţie din Serbia (…). Şi atunci trebuie să ai propria fabrică de pulberi în România. Ea a existat, din păcate a fost închisă din cauza deciziilor manageriale proaste luate în ăştia 25 de ani”, a mai spus Ţuţuianu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...