TVA 9%: Producătorii, procesatorii şi comercianţii discută cu ministrul Agriculturii despre preţurile alimentelor

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, se va întâlni marţi cu producătorii, procesatorii şi cu reprezentanţii marilor reţele comerciale pentru a discuta despre evoluţia preţurilor produselor alimentare în perspectiva reducerii TVA la 9% de la 1 iunie, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 05 mai 2015, 04:37
TVA 9%: Producătorii, procesatorii şi comercianţii discută cu ministrul Agriculturii despre preţurile alimentelor

‘Mâine (marţi n.r.) vom avea o discuţie cu instituţiile statutului implicate în acest proces de monitorizare a preţurilor şi mă refer la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Consiliul Concurenţei, la Direcţia de Inspecţie a Ministerului Agriculturii, ANSVSA, Institutul Naţional de Statistică, astfel încât să evaluăm cum evoluează preţurile, nu de acum ci din luna martie până în luna iunie. Mâine, la discuţia pe care o vom avea şi la care se vor alătura şi producătorii, procesatorii dar şi comercianţii, probabil vom căuta soluţiile cele mai bune astfel încât miercuri să prezentăm în Guvern un raport complet vizavi de evoluţie şi de ce trebuie făcut de acum înainte astfel încât măsura pe care noi mizăm foarte mult că va relansa consumul să se simtă şi la consumator’, a declarat, luni, ministrul Agriculturii.

În ultima perioadă, autorităţile au avertizat că vor aplica cele mai dure sancţiuni dacă vor constata că lucrurile merg într-o direcţie incorectă faţă de cetăţeni şi consumatori, după monitorizarea preţurilor la raft pentru alimente, care vor avea TVA de 9% din 1 iunie.

Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, declara recent că unele hipermarketuri încearcă să renegocieze taxele cu furnizorii pentru a suplini viitoarele reduceri de preţ, ca urmare a aplicării cotei reduse de TVA la alimente de la 1 iunie. De asemenea, acesta mai afirmat că există şi câteva semnale că unele magazine încearcă să mărească preţurile, premergător reducerilor de TVA de la 1 iunie.

Pe de altă parte, directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), Delia Nica, a afirmat că nu a existat nicio creştere artificială a preţurilor la raft după anunţul privind reducerea TVA la alimente, argumentând că orice majorare care ar putea să apară este dictată doar de dinamica unei pieţe concurenţiale.

‘Nu am avut nicio comunicare de creştere artificială a preţurilor la raft. Este o campanie întreţinută artificial. Gândiţi-vă că din 55.000 de articole care se regăsesc la un hipermarket, circa 35.000 sunt produse alimentare. Dacă vine un produs de la un furnizor cu un preţ mai mare, evident că există creşteri de preţuri, şi se va regăsi la raft, însă veţi vedea şi reduceri de preţuri, de exemplu la legume şi fructe, când va apărea pe piaţă producţia proprie. Toate acestea ţin însă de dinamica unei pieţe concurenţiale’, a spus Delia Nica.

Taxa pe Valoarea Adăugată va scădea la 9%, de la 1 iunie, pentru toate produsele alimentare, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...