TVA va fi redusă la pâine, covrigi, cornuri şi baghete, nu şi la cozonac şi chec

Economica.net
31 07. 2013
paine_11_45258200

„Există deja un cod CAEN, 1071, dacă nu mă înşel, la care se va aplica TVA redusă, dar din acel cod CAEN vor fi exceptate produsele de patiserie proaspete, deci cozonacul, checul şi alte produse care intră în această categorie, vor avea tot TVA de 24%. În categoria celor care vor fi exceptate intră, în primul rând, pâinea de toate categoriile, în al doilea rând covrigii, minibaghetele, cornurile, deci produse care nu sunt catalogate ca fiind proaspete”, a spus Constantin.

Guvernul a avizat, marţi, reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

În detaliu, ordonanţa de modificare a Codului Fiscal aprobată de Guvern reduce TVA pentru livrarea tuturor sortimentele de pâine, precum şi pentru cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzeluţe şi împletituri, care se încadrează în grupa produse de brutărie la codul CAEN 1071, făină albă de grâu, făină semialbă de grâu, făină neagră de grâu şi făină de secară, triticum spelta, grâu comun, meslin şi secară.