UPDATE TVR a amânat difuzarea interviului acordat de premierul Dacian Cioloş emisiunii „Viaţa Satului”
„Având în vedere perioada de campanie electorală pe care o traversăm, conducerea SRTv a decis amânarea difuzării interviului acordat de premierul Dacian Cioloş emisiunii ‘Viaţa Satului’. Dorim evitarea oricăror interpretări care s-ar putea naşte din mai multe motive. Primul motiv decurge din faptul că premierul reprezintă imaginea de campanie a unui partid, ceea ce poate crea impresia unei emisiuni de campanie – şi ar fi incorect; imaginea premierului apare atât pe afişele, cât şi în clipurile electorale care se difuzează pe toate posturile, inclusiv la TVR”, se arată într-un comunicat al TVR remis, duminică, AGERPRES.
Sursa citată mai arată că un alt motiv este faptul că „în interviul acordat nu există ştiri la zi sau comunicări importante şi urgente care să nu poată fi difuzate post-campanie electorală”.
„Nu în ultimul rând, adăugăm că premierul a fost invitat deja la TVR, în timpul acestei campanii electorale, participând la o emisiune live, pe TVR 1, o oră, săptămâna trecută, pentru a face bilanţul unui an de guvernare”, se precizează în comunicatul TVR.
Televiziunea publică reaminteşte totodată că emisiunile electorale la TVR se desfăşoară „pe spaţii bine definite” care „au fost anunţate din timp”, împărţirea timpilor de antenă fiind discutată cu partidele iar „ordinea a fost trasă la sorţi şi comunicată”.
„Faptul că anunţăm această reprogramare acum nu face decât să confirme că a fost o decizie luată după analizarea tuturor aspectelor şi pe care ne-o asumăm în primul rând în faţa publicului nostru. Şi pentru ca informaţia să circule mai repede, în cazul în care prin discuţii cu reprezentanţii premierului se va considera util, ne manifestăm disponibilitatea de a difuza emisiunea pe TVR+ (în mediul on line) înaintea difuzării pe TVR 1”, se mai precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, TVR va propune PNL „să folosească spaţiul electoral care i se cuvine prin distribuţia mai sus amintită, şi pentru a difuza interviul premierului, sau părţi considerate importante din acesta”.
UPDATE: Reprezentantul PNL în CA al TVR cere explicaţii postului public
Radu Carp, membru în Consiliul de administraţie al TVR, din partea PNL, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă preşedintelui – director general al TVR, Irina Radu, în care solicită oficial „ca toate circumstanţele care au dus la nedifuzarea unei emisiuni la care participa prim-ministrul să fie lămurite de Comisia de Etică a televiziunii publice”.
„În calitate de membru al Consiliului de Administraţie al TVR, solicit oficial ca toate circumstanţele care au dus la nedifuzarea unei emisiuni la care participa prim-ministrul (în condiţiile în care TVR are ca menire asigurarea dreptului la informaţie, inclusiv a mesajelor înalţilor demnitari pe probleme de politici publice) să fie lămurite de Comisia de Etică a TVR pentru a identifica persoanele care se fac vinovate de acest grav incident”, se arată în scrisoarea remisă duminică AGERPRES.
În opinia lui Radu Carp, motivarea de către conducerea SRTv a amânării interviului acordat de premierul Dacian Cioloş în emisiunea ‘Viaţa Satului’ „este total falsă”.
„În realitate, domnul Cioloş nu candidează la alegerile parlamentare, imaginea sa fiind folosită de anumite partide care sprijină actuala guvernare şi doresc ca mandatul acestuia de prim – ministru să continue şi ulterior acestor alegeri. Decizia TVR este cu atât mai surprinzătoare, cu cât acest interviu a fost realizat, dar nu şi difuzat. TVR, înainte de momentul realizării interviului, de ce nu a oferit aceeaşi motivaţie ca şi cea oferită astăzi, pe canale neoficiale? Ce anume s-a întâmplat între realizarea interviului şi momentul la care ar fi trebuit difuzat? Vă adresez oficial întrebarea dacă aţi ştiut sau aţi luat parte la luarea deciziei de a nu difuza acest interviu”, mai afirmă Carp.